În Franța a fost decretată Unitatea Națională! Nu starea de asediu, deși atentatele continuă, ci Unitatea Națională. Asta este foarte bine! La mitingul Unitații Naționale, francezii îi vor vedea alături pe politicienii de „dreapta” ( UMP) umăr lângă umăr cu cei socialiști, comuniști și ecologiști. Adică, centru-dreapta, centru-stânga și stânga radicală unite-n cuget și simțire. Normal, din moment ce toți și-au adus un aport remarcabil, în ultimii 40 de ani, la construirea societații multiculturale franceze. Societatea asta a transformat niște tineri, din nefericire deloc puțini, în jihadisti gata oricând să ucida și să se lase uciși în războiul pe care-l poartă împotriva propriei lor țări, în numele și spre gloria lui Allah. Frumos! Nici mollahul Omar sau Abu Bakr Al-Baghdadi n-ar fi reușit mai bine, ci la fel!
În vară, când pe bulevardele Parisului zeci de mii de tineri jihadiști fluturau steagurile negre ale Statului Islamic și ale Hamas, strigând „Allah Akbar!” și „Moarte Evreilor!”, în timp ce atacau sinagogile, incendiau magazinele „evreiești” și îi fugăreau pe bieții polițisti, totul a fost OK! Atunci nu a fost nevoie să fie decretată unitatea națională. Ea exista! Stânga radicală franceză (comuniști, ecologiști și anarhiști) a fost alături de talibanii din fallujahurile orașelor ce poartă încă nume franceze.
„Suntem cu toții jihadiști verzi” – strigau idioții utili în loc de „Allah Akbar”, dar nu conta, pentru că unitatea națională funcționa perfect. Cu toții doreau același lucru: ca Israelul să-și pună grumazul sub călcâiul terorismului islamist. Pentru că nu vrea s-o facă, când toți ceilalți au facut-o sau sunt pe cale să… Israelul este privit ca un lup fioros de turma „comunității internaționale”.
În decembrie însă, progeniturile lui Allah – născute din acuplarea toleranței extreme cu răul absolut – au început să-i taie cu cuțitul sau să-i calce cu mașina nu pe francezii evrei, ci chiar pe francezii francezi! Pe unde se nimerea. De la Dijon și Tours până la Nantes și Toulouse. Primiseră ordin de la califul lor! Abu Bakr Al-Baghdadi spusese: „Faceți să explodeze Franța! Faceți-o bucăți! Zburați-le capetele acestor necredincioși! Urmați exemplul fratelui nostru Mohamed Merah. Omorâți-i acolo unde îi întâlniți, nu-i lăsați să trăiască în pace!”.
Și asta au și făcut cei care au fost numiți: „dezechilibrații psihici”, „cazuri izolate” , „fără nici o legătură cu islamul” . Numai pe nume nu li s-a spus: jihadisti. Pentru că n-au atentat la „valorile republicane”, ci doar la viața și integritatea corporală a unor amărâți de cetățeni francezi, batista a fost pusă pe țambal. Iar idioții care conduc Franța – cei care spun că „Nu este un păcat să chemi la jihad”, cei care susțin că „Islamul este Religia Păcii” și îi sancționează pe cei care spun că, în realitate, este o ideologie totalitară mai periculoasă decât nazismul și comunismul – s-au culcat pe o ureche, asta după ce au avut grijă să spele sângele de pe străzi.
I-au trezit din somn, rafalele de kalașhnikov trase de Said, Cherif și Hamid: 12 morți! S-a auzit iar „ Allah Akbar”, dar și „Profetul a fost răzbunat”. Said și Cherif s-au antrenat ca să ucidă necredincioși în Siria și Yemen. Said și Cherif erau pe „lista neagră”, cu teroriști, a americanilor! În Franta însă au fost priviți doar ca niște talibani francezi obișnuiți, niște copii nevinovați din marea familie a Republicii! Prin urmare, francezii au făcut ceea ce au făcut și englezii, americanii, australienii sau spaniolii. Au făcut ceea ce au fost condiționați să facă: și-au scos lumânările pregătite din sertare, buchetele de flori, și scaldați în emotie și lacrimi le-au înșirat pe trotuare. Frumos!
„Dar – ar spune unii – mulțumită lui Said, Cherif și Hamid în Franța s-a decretat Unitatea Națională.” Pe hârtie. E de ajuns. Pentru că Franța trăiește din potemkiniade de mult timp. Hai, în cor, toată lumea: Je suis Charlie!
O sută de mii de francezi au ieșit pe bulevardele marilor orașe. La Roubaix – oraș majoritar musulman – au fost 5000. Niciun musulman! Unitate Națională! Cu toții: Je suis Charlie! La Toulouse un tânăr a strigat și „ Je suis francais”. I s-a cerut să tacă! La Roche- sur- Yon un student a fluturat un drapel francez. I s-a spus: „n-am venit aici pentru asta”! Cu toții: Je suis Charlie! Unitate Națională!
Tot acolo, câțiva francezi au crezut că a venit timpul să cânte Marseieza. Știți, e vorba de cântecul acela huiduit de 55000 de spectatori, pe Stade de France, la meciul Franța-Tunisia. E vorba de imnul Franței! Mulțimea a început să se agite, iar cei care fluturau steagurile roșii au chemat poliția. Politia i-a îndepărtat pe provocatori. Pentru că: „Suntem toti jihadiști verzi”. Verzi pe dinafară, roșii pe dinăuntru. Unitate Națională! Je suis Charlie! Pas Francais! Doar nu Franța a fost atacată, ea este ok, ci Charlie Hebdo.
În show-ul radio-tele al lui Jean Jacques Bourdin, un profesor francez – de la un liceu musulman, dintr-o periferie musulmană, dintr-un departament musulman, dintr-o țară…numită Franța – îi marturisea vestitului Jean Jacques că pe elevii săi nu-i interesează libertatea de expresie, nu recunosc laicitatea și urăsc Franța! Mai mult, i-au cerut să discute despre atentatul de la Charlie Hebdo și toți, dar absolut toți, i-au spus că atentatul a fost perfect justificat: cine-l jignește pe Profet merită moartea. Unitate Națională! Je suis Charlie!
Mulți sunt convinși că Franța va învăța ceva din ceea ce i s-a întâmplat și cancerul jihadist va fi extirpat. Mai ales că, așa cum a decretat Manuel Valls, Franța va lupta contra lui cu ajutorul Unității Naționale. Pentru că francezii îi vor vedea alături, defilând, pe Sarkozy, Hollande, Melenchon și ceilalți asemenea lor. Niște optimiști triști bucurându-se la vederea groparilor! Va fi însă exact așa cum a scris un blogger francez: „Unitate națională în jurul șemineului din apartamentul lui Manuel Valls. Nu prea cald, dar suntem împreună. Solidari, cu fălcile încleștate, hotărâți…. mai punem o hârtie pe foc. Mai ales, hotărâți să salvăm „fațada”. Nu avem nici un alt ideal.”
Bogdan Calehari 
Bun articol, Bogdan. Din pacate, multora, sigur n-o sa le placa. Desi e real. N-o sa le placa, pentru ca-i ingrozeste simplul gand ca ar putea fi adevarat. Nu vor accepta, deoarece contravine tuturor mantrelor multiculturale pe care le-au inghitit pana acum pe nemestecate. N-o sa le placa, desi e real, iar rezultatele le-au vazut zilele astea. Acum.
Plus, esti prea ireverentios pentru pudibonderia corecta politica in care s-au scaldat pana acum. La fel ca adevarurile pe care le spui. Ba nu, alea sunt tragice.
Deci nu vor accepta corelatia si realitatea. Denial. Negare. Inhibitie de protectie si disonanta cognitiva se cheama. Si va dura. Ma tot intreb ce si cand va elibera majoritatea de mantrele corectitudinii politice multiculturale. As vrea ca asta sa fie inceputul. Mi-e teama ca nu-i asa.
Da, nu-i asa! Este inceputul sfarsitului. CO PO va continua – o ideologie nu poate fi stopata brusc. Multicult. va continua, dar ce este cel mai important, este ca imigratia va continua. Adica civilizatia noastra, bolnava deja de ciuma, va continua sa-si injecteze bacilul.
L-am ascultat pe d-l Patapevici vorbind despre noua carte, „O idee care suceste mintile”. Spunea ca Vestul are claritate morala legata de nocivitatea nazismului, dar nu are claritate morala vizavi de communism. Un prieten din Belgia imi spune ca, patriotismul este rau pt ca iata a dus la Nazism. Cand I-am spus ca nu poti sterge si nu e cazul sa stergi identitatea nationala pentru ca tine de noi ca si faptul ca ne nastem intr-o anume familie, am auzit acelasi lucru: trebuie sa ne indepartam de patrie si sa ne gandim la o identitate supranationala. Nu spun ca este rau sa dobandim o identitate dincolo de grupul, natia, continentul nostru, dar, asa cred ca, daca ne stergem identitatea nationala, negam ceva profund din noi insine. Iar in contextul prezentat mai sus, francezii isi sterg propria identitate, in timp ce muzulmanii si-o afirma tot mai zgomotos si mai si sunt incurajati sa o faca.
Cred ca noi cei din est, suntem cei mai aveniti sa afirmam raspicat vestului raul communist! Trebuie sa vorbim pentru ca,multiculturalismul este neo-marxism. Atentatele vor deveni ceva uzual. Poate ca vom deveni sictiriti sa auzim la stiri, ‘inca 25 au fost impuscati’, ‘azi au fost ucisi 2 aici, altii dincolo’. Suna ca un scenariu Orwellian dar spre asa ceva ne apropiem.
Cel mai intristator este ca sunt destui „idioti utili” zelosi pentru scopul nobil pt care lupta!
Cris Sarbu – Gandim la fel! M-am bucurat cand v-am citit comentul. Estul l-a trait pe Orwell, acum e si randul Vestului. Occidentul socialist european, care a sustinut din rasputeri bolsevismul rusesc, si-a gasit de cativa zeci de ani, fericit, o alta forma de totalitarism pe care s-o sustina, Islamul.
Primul mare păcat al francezilor (orăşenii, parizienii în primul rând) a fost acela că, în numele unor principii înalte dar profund utopice luate împreună (egalitate, fraternitate, libertate), au ucis zeci de mii de conaţionali, în frunte cu Regele (unsul lui Dumnezeu), fără nicio judecată sau printr-o judecată sumară.Ghilotina a lucrat zile şi luni la rând ca o adevărată fabrică de „curăţat” societatea franceză.Lichidarea monarhiei şi procesul de secularizare puse în practică de nişte atei cretini (cu mici întreruperi, ultima fiind perioada gollistă) au îndepărtat Franţa de Dumnezeu şi a dus la degenerarea, în mare parte, a generaţiilor contemporane, procesul căpătând note din ce în ce mai iraţionale sub influienţa comunismului, mai ales după 1968.Cireaşa de pe colivă a constituit-o acceptarea imigraţiei din fostele colonii, în numele aceloraşi principii enunţate mai sus. Când am fost cu un ansamblu folcloric românesc, în sudul Franţei (ceva mai conservator), locuitorii de la poalele Pirineilor, din Cannes sau Frejus se strângeau cu sutele, ca la urs, să-i admire pe dansatorii şi interpreţii români în frumoase costume naţionale, plângându-se cu toţii că Franţa şi-a pierdut tradiţiile.Da, Franţa trăieşte un coşmar (şi poate trage după ea întreaga Europă Occidentală): pierderea accelarată a identităţii naţionale.Mai rău decât atât: Franţa – patria calamburului, a umorului şi a ironiei – ÎŞI PIERDE UMORUL şi acolo pe unde a mai rămas îl UCID criminalii islamişti serioşi, care nu iubesc râsul ŞI NICI MĂCAR ZÂMBETUL (EXPRESIILE CELE MAI PLASTICE ALE LIBERTĂŢII DE EXPRIMARE).Vor mai avea francezii chef, sau curaj să râdă de acum încolo? Pentru meditaţie asupra acestei întrebări vitale pentru un popor, să revedem imaginile cu Toma Caragiu de pe site-ul: https://www.facebook.com/video.php?v=832530536788210&pnref=story . Români, să nu NE PIERDEM CREDINŢA ÎN DUMNEZEU şi să nu uităm să râdem de prostie, de minciună, de hoţie, de ipocrizie, etc. că atunci vom fi pierduţi!
Excelent text! M-am abtinut sa-i spun comentariu tocmai pt. ca nu este un simplu coment.