Să ne amintim de # Bring Back Our Girls

charlie_37

În luna aprilie, anul trecut, gruparea terorist islamistă Boko Haram a răpit în Nigeria 223 de eleve creștine. Fetele, între 12 și 17 ani, au fost luate din dormitoarele școlii din Chibok, încărcate în camioane și transportate în junglă. Acolo, jihadiștii din Boko Haram le-au violat zilnic, în repetate rânduri. Violuri în serie, zi după zi, săptămână după săptămână. Apoi au fost convertite cu forța la Islam. Exact asta au făcut și jihadiștii din Statul Islamic cu fetele și femeile creștine și yazidi, câteva luni mai târziu în Irak.

Pe 5 mai, Abubakar Shekau – șeful Boko Haram – a anunțat într-un video difuzat de Agenția France-Press:

“Allah a spus că sclavia este autorizată de islam. V-am răpit fetele și le voi vinde la piață, pentru ca există o piață pentru asta. Le voi vinde la piață în numele lui Allah…V-am spus că educația occidentală trebuie să înceteze. Fetele trebuie să părăsească școlile.”

A urmat reacția. Nu una militară, pentru eliberarea fetelor, ci un slogan: “Aduceți-ne fetele înapoi!” Sloganul a fost lansat de către vice-președintele Băncii Mondiale pentru Africa, Obiageli Ezekwesili. Milioane de internauți l-au preluat și s-au mobilizat pe Twitter încercând să provoace o reacție din partea cuiva în măsură să acționeze pe teren pentru eliberarea captivelor.

Mari personalități s-au simțit, brusc,  datoare să intervină, empatizând, bineînțeles numai on-line, cu soarta adolescentelor căzute în ghearele fundamentaliștilor musulmani.

Michelle Obama – soția Marelui Președinte – s-a alăturat campaniei, afișându-se pe Twitter cu mesajul “#Bring back our girls” în mână. Gestul ei a provocat o adevărată avalanșă de reacții pozitive. I s-au alăturat Hillary Clinton – care a cerut imperativ pe Twitter, nu când a fost Secretar de Stat: “We must stand up to terrorism” – Chris Brown, Angelina Jolie, Kim Kardashian. Alicia Keys, Justin Timberlake, Demi Moore, Ashton Kutcher, Alexa Chung. În fine, a reacționat pozitiv tot high life-ul Hollywood-ului. Cei care atacă de obicei CIA și apără drepturile teroriștilor islamiști, acum erau în plină ofensivă împotriva acestora din urmă!

Contra Boko Haram s-a dezlănțuit Ofensiva Twitter! Stresul la care au fost supuși jihadiștii nigerieni a fost uriaș. Ca să se elibereze de el, aceștia au hotărât să recurgă la singurul tratament aflat la îndemână: violul! Câteva dintre captive au reușit, în timp, să se salveze singure, profitând de câte un moment prielnic. Celelalte, marea majoritate, au rămas să-i “trateze de stres” pe jihadiști. Sunt și acum în captivitate. Ofensiva Twitter – “#Bring back our girls” a început spectaculos și s-a încheiat discret. Săptămâna aceasta, Boko Haram a răpit din orașul Malari 40 de adolescenți creștini. Îi va converti la Islam și îi va transforma în jihadiști.

# Bring back our boys? Nu. Jihadiștii francezi au ucis 12 oameni în redacția revistei satirice Charlie Hebdo. Asa că, a urmat reacția. Împotriva lor s-a declanșat ofensiva on-line, “Je suis Charlie” !

Anunțuri

One comment

  1. Cat de ridicoli si desprinsi de realitate pot fi occidentalii!
    De fapt sunt lipsiti de vlaga. Fac si ei ce pot, dupa mintea lor si ea secatuita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: