Omul lui Putin

Dupa ce omul lui Putin a ajuns la Casa Alba, bineinteles cu ajutorul acestuia, a trimis Ucrainei armament greu, ca sa se poata apara impotriva tancurilor rusesti. Asta cand, in mod normal, ar fi trebuit sa-i trimita sefului sau, cadou, un buton galben, pe care sa stea scris “перезагрузка”, adica “redemaraj” , asa cum a facut Hillary Clinton, la sugestia lui Obama, pe vremea cand Putin nu avea om la Casa Alba. Obama si Hillary, se stie, au fost, inamicii lui Putin.

Dupa treaba cu tancurile rusesti, omul lui Putin a ordonat expulzarea a 60 de diplomati rusi si inchiderea consulatului rus de la Seattle, asta dupa ce Serghey Krispal si fata sa au fost otraviti in Marea Britanie, dupa care, tot el, a ordonat trupelor americane sa faca manevre militare comune cu Polonia si Tarile Baltice, ca raspuns la amenintarile rusesti, lucru ce a provocat reactia de protest a ministrului de externe german, care ministru facea parte din guvernul condus de doamna Angela Merkel. Ministrul german a cerut ca manevrele sa inceteze “pentru ca inflameaza relatiile cu Rusia”!

Care doamna Merkel, ca si Obama si Hillary Clinton, a dovedit in repetate randuri ca ii este lui Putin adversar implacabil, opunandu-se, la vremea respectiva, intrarii Georgiei si Ucrainei in NATO si construind impreuna cu rusii gazoductul North Stream II. N-a facut astfel altceva decat sa continue opera predecesorului sau, cancelarul Schroder, care dupa ce a construit impreuna cu Gazprom gazoductul North Stream I a ajuns mare sef … la Gazprom! Ceea ce ii uram si doamnei Merkel sa ajunga, dupa ce omul lui Putin va pleca de la Casa Alba iar ea se va satura sa mai fie cancelarul Germaniei. Ca nemtii par ca nu se mai satura!

Dar sa revenim la omul lui Putin, care, la ordinul Moscovei, a cerut ferm Germaniei, si altor tari europene, sa-si creasca semnificativ bugetele de aparare, conform regulamentului NATO, si a reamintit europenilor ca Rusia ramane o amenintare pentru continent; asta inainte de a-i reprosa Angelei Merkel ca a contribuit la cresterea dependentei energetice a Germaniei, cumparand gaz si petrol de la Putin. El, omul lui Putin, a semnalat un fapt uluitor: America cheltuieste sume uriase pentre a asigura securitatea  Germaniei, si a altor tari europene, in timp ce Germania cheltuieste tot sume uriase, dar pentru a-si plati dependenta energetica fata de Moscova!

“Deci noi apărăm Germania. Apărăm Franța. Apărăm toate aceste țări. Apoi, numeroase dintre aceste țări se duc și fac un acord cu Rusia în ce privește gazoductul și ajung să plătească miliarde de dolari în cuferele Rusiei.” –  a spus omul lui Putin.

Dupa care s-a intalnit cu seful lui la Helsinki! Mai bine zis:  “agentul rus Trump s-a intalnit cu Putin la Helsinki”! Asta a fost mesajul presei de pe ambele maluri ale Oceanului. La Helsinki, in loc sa-l bata pe Putin, agentul rus i-a strans mana si a spus ca Putin n-a intervenit in alegerile din America, asta in loc sa faca ca Angela Merkel care, la Soci, i-a strans si ea mana lui Putin, dar i-a spus de la obraz: “Germania are un interes strategic in a avea relatii bune cu Rusia”, de n-a mai cracnit ala in fata ei.

Pozitia asta dura a fost apreciata de presa de pe ambele maluri ale Oceanului.

Acum, doamna Merkel s-a intalnit iar cu Putin – mai bine spus l-a chemat la ea, la Meseberg, la castelul Brandeburg. Si ala, supus, a venit! Si in loc sa-i dea whiskey sau vin, cum ar fi facut agentul rus, i-a pus in fata un pahar cu apa minerala, dupa care l-a obligat sa accepte ca cele doua tari au o “responsabilitate comuna” in solutionarea crizelor; l-a silit sa fie de acord cu o colaborare economica mai stransa, asta ca sa contrabalanseze sanctiunile economice aplicate Moscovei de omul lui Putin, l-a convins sa o ia pe calea cea buna si sa adopte, in privinta Iranului, pozitia Berlinului si nu pe cea a agentului rus de la Casa Alba; l-a facut sa spuna cu gura lui, desi Putin a refuzat la inceput, ca “Germania este unul dintre principalii clienti ai resurselor energetice rusesti” si sa recunoasca, desi sa vedea clar ca-l doare sufletul, ca “volumul schimburilor comerciale dintre cele doua tari a crescut anul trecut cu 22%” si, nu in ultimul rand, i-a dat un ultimatum in privinta Ucrainei, amenintandu-l cu o misiune de pace ONU!

I-a aratat astfel agentului rus cum trebuie tratat Putin! Lucru remarcat de presa internationala si de analistii politici, care au reflectat pozitiv atitudinea lipsita de compromisuri a Angelei Merkel, vorbind despre “pragmatismul apropierii”, care nu are nimic in comun cu “un nou parteneriat strategic”, si despre raspunsul dur dat astfel de Merkel omului lui Putin de la Washington, cel care a avut tupeul sa califice Germania drept “prizoniera Rusiei”!

 

 

 

Reclame

2 comentarii

  1. V. Caratun · · Răspunde

    D-le Calehari,
    Articolul dvs. dupa cum pesemne vi s-a mai spus si de altii, ..,, este genial, pe linga faptul ca e spumos, comic, distractiv si …..plin de sarcasm. :-))) Partea trista totusi este faptul ca ma indoiesc ca multi, la nivelul intelectual existent in Romania, si/sau alte tari, vor fi in stare sa-l aprecieze la adeverata lui valoare. Spun ca este genial pentru ca ati facut, cu o acuitate greu de descris in cuvinte, o descriere exacta a „realitatii” existente la ora actuala d.p.d.v. politic, folosind in mod foarte efectiv…sarcasmul, ca instrument principal .
    Intr-o lume in care intunericul moral devine tot mai atotcuprinzator, in care valorile perene, logica , gandirea critica, rationamentul logic, si bunul simt apar sa fie calitati tot mai greu de detectat in omul de rind, analiza dvs. ofera acea raza de speranta, ca poate totul nu e inca pierdut pentru rasa umana. Ar trebui sa fim recunoscatori cu totii „fortelor Universului”, termen consacrat in Limba Romana ca „Dumnezeu”, ca existati si aveti capacitatea de a sintetiza si exprima ceea ce pentru multi reperzinta inca un mister de nedezlegat. Va urez, pe aceasta cale o viata lunga si fructuoasă, in realizarea a ceea ce inca doriti sa obtineti de la viata. Sper sa va bucure sa aflati ca aveti un „frate geaman” in America de Nord, in persoana lui Jon Rappoport ( http://www.nomorefakenews.com/ )

    1. Multumesc pentru vorbele frumoase!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: