Isa Dare – Jihadist Kid

La 5 ani, baietel fiind, Isa Dare s-ar fi putut juca in Suedia intr-o gradinta model, adica neutra, cu papusile, in timp ce s-ar fi uitat mirat la fetitele din jurul lui, cum conduc camioane jucarii sau manuiesc pusti in miniatura. Numai ca, din cauza mamei sale, Isa n-a avut parte de progres si educatori LGBT, ci de jihad si mujahedinii Statului Islamic. Pentru ca jihadista britanica Grace “Khadijah” Dare si-a urmat sotul, un jihadist suedez, la jihad, in Siria.

Acolo a devenit Isa Dare – progenitura unirii europene a jihadistilor – la doar 5 ani, una dintre vedetele Statului Islamic. Pentru ca, odata ajuns la Raqaa, Jihadi Junior  l-a pus in umbra pe vestitul sau compatriot, descapatanatorul de “oameni portocalii”, Jihadi John. Asta s-a intamplat in februarie 2016, cand Jihadi Junior a aparut intr-un video al Statului Islamic si, rostind replica “acum ii vom ucide pe necredinciosi”, a apasat, la indemnul lui Grace pe butonul unei telecomenzi, aruncand in aer masina in care se aflau inchisi 3 ostatici, considerati “spioni britanici”.

Pe platourile DAESH, la 4 ani esti prea mic sa manuiesti satarul, dar indeajuns de mare sa apesi pe un buton. Acum, potrivit tabloidului The Sun, care citeaza o sursa anonima, Isa Dare s-a intors in Europa.

Ca si pana acum, serviciile secrete pot sta linistite – Jihadi Isa Dare nu va apasa pe niciun buton, pentru a marca vreun eveniment important din calendarul european;  se va gasi cine sa o faca. Nici anti-imigrationisti nu trebuie sa-si faca griji – Isa nu va solicita azil. Este déjà cetatean european, ca si mama sa.

Insotit de cea care i-a dat zile si i-a pus telecomanda in mana, Jihadi Junior s-a intors in Europa pentru a-si ingriji sanatatea. Cu copilul bolnav, Grace „Khadijah” Dare a traversat Turcia, Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania si a ajuns in Danemarca! Si aia de la Bataclan au facut la fel, numai ca ei neavand copii s-au oprit la Paris. Pe drum, potrivit “sursei, Grace si Isa au facut o escala pentru ca pustiul mujahedin sa fie operat. Destinatia finala, Suedia sau Marea Britanie. Acolo, daca va scapa cu viata din Siria, pentru ca traversarea continentului european nu mai este o problema, va veni si tatal. Reintregirea familiei. Emotionant!

Si nu, nu cred ca Isa Dare a fost luat de langa parintii sai, de vreun barnevernet suedez sau britanic, pentru a fi dat in grija unei familii de homosexuali, care sa aiba grija sa-l faca, iar, om. Ca doar mama sa, grijulia Grace, s-a ferit sa-l invete sa cante cantece religioase crestine.

http://www.20min.ch/ro/news/monde/story/Tres-malade–Jihadi-Junior–aurait-fui-en-Suede-28471612

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: