Daca Israelul renunta sa mai fie pumn, atunci renunta sa mai fie

Duminica, aflat la volanul unui camion, palestinianul Fadi al – Qanbar a intrat intr-un grup de soldati israelieni, care coborau dintr-un autobuz: 4 morti si 17 raniti. Nu stiu daca vajnicul comunist Ron Huldai (primarul Tel Aviv-ului) va spune – asa cum a facut-o in vara anului trecut, cand 2 teroristi palestinieni au impuscat 4 civili evrei pe terasa unei cafenele din oras – ca de vina pentru atentat nu sunt teroristii arabi, ci “ocupatia israeliana asupra teritoriilor palestiniene”! Probabil, dupa mintea lui de membru al stangii israeliene (care se transforma implacabil intr-o veritabila coloana a 5-a a arabilor, in Israel) este foarte posibil ca si masacrarea evreilor din Hebron, in 1929, de catre arabi, sa se fi datorat tot “ocuparii teritoriilor palestiene”.

Poate ca idiotul util Ron Huldai – care, ca orice bun progresist este un dusman al propriei tari – va acuza Israelul din nou, poate ca nu, dar ar fi bine, barem, ca civilul care l-a impuscat pe teroristul palestinian sa nu fie cercetat pentru crima!

Pentru ca in Israelul de azi, unde tribunalul militar din Jaffa l-a gasit vinovat de omor pe soldatul Elor Azaria, este posibil si lucrul acesta. Si celor care vor spune ca nu e posibil, le voi aduce aminte ca anul trecut, in februarie, Gadi Eizenkot – șeful Statului major israelian – le cerea trupelor sale să nu folosească “forța excesivă” împotriva teroriștilor palestinieni! Repet: să nu folosească forța excesivă împotriva teroriștilor!

Daca Moshe Dayan ar fi spus acum 50 de ani, si ar fi spus, ca e imposibil ca un general israelian sa ceara asa ceva trupelor sale, el ar fi trebuit inteles atunci, pentru ca marele erou evreu nu avea de unde sa stie ca autoritatile statului Israel vor face atatia pasi inapoi, de-a lungul timpului, in fata uriasei presiuni politice si mediatice exercitata, intern si extern, de Internationala islamo-socialista.

Cum si evreii deacum 10 ani ar fi trebuit sa beneficieze de intelegere, daca ar fi considerat imposibil ca, peste 10 ani, judecatoarea Maya Heller sa-l declare pe Elor Azaria vinovat ca a actionat “fara motiv” contra “unui terorist care nu reprezenta o amenintare”! Numai ca azi, cand vedem ce se intampla, a rosti cuvantul „imposibil”, in Israel, nu e permis.

“Fara motiv”, spune Maya Heller! In dimineata zilei de 24 martie, la  punctul de control Tel Rumeida, Hebron, West Bank, temperatura era 30 de grade. În incercarea de a grăbi “procesul de pace”, doi teroriști palestinieni au atacat cu cuțitele pe unul dintre soldații israelieni. Cum ataca, acum, soldati si civili, la Londra, Paris si Berlin. În timpul luptei, soldatul a fost înjunghiat de mai multe ori. Ceilalți au deschis focul doborându-i pe teroriști. A sosit, imediat, echipajul salvării. Unul dintre teroriști, îmbracat într-o jacheta groasă, închisă până la gât (afară sunt 30 de grade) și cu o ciudată umflatură în dreptul burții, s-a miscat – nu era mort. S-au auzit strigăte care avertizau asupra pericolului. Unul dintre soldați, Elor Azaria, a tras, asigurându-se că teroristul nu se va arunca în aer, ucigându-i pe cei din jurul său, așa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri. Totul a fost filmat pe ascuns de radicalii de stânga din ONG-ul B’Tselem, care-și coordonează de fiecare data acțiunile cu teroriștii palestinieni, postându-se la punctele de control, filmând și difuzând apoi pe internet imagini special selectate, care pun într-o lumină proastă acțiunile “forțelor de ocupație” israeliene.

B’Tselem, tovarasi de coloana a 5-a cu Ron Huldai si leftistii lui, cu televiziunea israeliana, care plange dupa biata victima a lui Elor Azaria si, acum, si cu judecatorul Maya Heller. In Israel, nimic nu mai e imposibil. Nici ca, la varf, generalul Gadi Eizenkot sa se delimiteze clar de soldatul sau, iar ministrul Apararii, Avigdor Lieberman, sa ceara ca decizia tribunalului sa fie respectata. In conditiile astea, trebuia totusi ca cineva sa fie constient ca orice pas inapoi este, deacum incolo, un pas spre prapastie. Acela este Benyanim Netanyahou, care a spus: “Avem o armata care e baza existentei noastre. Soldatii acestei armate sunt fiii si fiicele noastre si trebuie sa le ramanem alaturi indiferent ce s-ar intampla. Sustin gratierea lui Elor Azaria.”

In cartea sa, “Lunetistul American”, Chris Kyle – membru al trupelor SEAL si cel mai bun lunetist din istoria armatei americane – descrie experienta traita pe frontul din Irak, in lupta contra “insurgentilor” si a teroristilor islamisti. Fapte de arme unice, dar si momente uluitoare, cand soldati de elita sunt obligati sa se transforme in “contopisti”, care scriu rapoarte justificative, insotite de fotografii doveditoare, sau sunt retrasi de pe front pentru a fi anchetati, deoarece si-au impuscat inamicii.

Chris Kyle scrie: “Insurgentii nu isi bateau capul cu reguli de angajare in lupta sau cu judecarea in fata Curtii Martiale. Daca li se ivea ocazia, omorau toti occidentalii pe care ii puteau gasi, indiferent daca erau soldati sau nu… Teroristii nu dau doi bani pe conventia de la Geneva. Asa ca analizarea fiecarei miscari a unui soldat care se confrunta cu un inamic hain, sadic si neinfranat de reguli nu este doar ridicola; e de-a dreptul condamnabila….Conform regulilor de angajare pe care le-am urmat in Irak, daca mi-ar intra cineva in casa, mi-ar impusca sotia, copiii si apoi si-ar lasa arma din mana, eu ar trebui sa NU il impusc! Ar trebui sa il retin cu maxima blandete. Regulile de angajare in lupta au ajuns sa fie atat de complicate si aberante pentru ca si-au bagat coada politicienii. Regulile sunt intocmite de avocati care incearca sa-i apere pe amirali si pe generali de politicieni; nu sunt scrise de oameni care sa isi faca griji ca oamenii de pe teren ar putea fi impuscati….Spuneti-mi si mie: “Vreti sa ne invingem dusmanii? Sa ii anihilam? Sau ne trimiteti acolo ca sa ii servim cu ceai si fursecuri?

In conditiile acestea, daca azi, in Israel, evreii ar trebui sa asculte pe cineva, acela ar trebui sa fie nu Ron Huldai, Maya Heller, ori Gadi Eizenkot, ci unul care seamana atat de bine cu Chris Kyle, pe Benyamin Netanyahou. Unul dintre evreii care mai inteleg, asa cum au inteles toti evreii in urma cu 50 sau 70 de ani, ca nu-si pot permite sa-si serveasca dusmanii cu ceai si fursecuri, ci cu gloante. Pentru simplu fapt ca nu sunt uriasul continent american, ci o insula mica inconjurata de o mare araba si daca deschid un deget, se desface tot pumnul si daca, vreodata, Israelul nu mai e pumn, atunci nu mai e. Iar daca va purta, la presiunea coloanei a 5-a, un “razboi umanist”, acela va fi si ultimul razboi purtat.

Asadar, eu sper ca civilul care l-a impuscat pe Fadi al – Qanbar sa nu fie cercetat pentru crima, si Elor Azaria sa fie gratiat. Pentru ca vorbele lui Golda Meir au fost valabile atunci, cum sunt valabile si azi, iar daca exista evrei, si exista, care cred ca vorbele ei si-au pierdut valabilitatea, se inseala amarnic: “Prefer reproșurile voastre, condoleanțelor voastre, pentru că, dacă vreodată Israelul va pierde un război, singurul lucru pe care îl va face ONU, va fi să păstreze un minut de reculegere.”

http://www.dreuz.info/2017/01/08/attentat-de-jerusalem-video-du-moment-ou-le-camion-fonce-sur-les-pietons/

 

 

Anunțuri

One comment

  1. În Berlin, Mohammad stă liniștit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o gaură dintre dinți.
    Dintr-o dată apare o zână și spune:
    – Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine, ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
    – Uite ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!
    Nici n-a terminat bine Mohammad să rostească aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind tratamentul și protecțiile gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească albă ca zăpada, cu un zâmbet ca de Hollywood.
    – Mi-e dor cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă de părinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem o mulțime de bani!
    Nici n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit intr-o vilă frumoasă! Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu Legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat străiniilor asistați social.
    Fericit, Mohammad aproape nu știe ce să mai ceară zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:
    – Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și ca numele meu să fie Fritz Schulz!
    Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.
    – Ce s-a întâmplat? – a întrebat-o el pe zână.
    – Nu vă e rușine, domnule Schulz, să cerșiți de la stat! Trebuie să vă purtați singur de grijă! Mergeți și căutați-vă un loc de muncă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: