Decât un rege neo-marxist, mai bine o coafeză regină

1609081436290105

Merete Hodne, o norvegiană de 40 de ani, nu a avut norocul să fie și musulmană. Dacă l-ar fi avut, ar fi putut, stând cu hijabul pe cap la una dintre casieriile unui supermarket, să-l refuze pe clientul naiv care, neinspirat, s-ar fi prezentat în fața ei având în coșul cu cumpărături o sticlă de whisky sau niște cutii de bere. N-ar fi riscat nimic. Se știe doar: nu-i permite religia și obiceiurile culturale. Iar dacă conducerea magazinului ar fi fost la fel de naivă și neinspirată ca și clientul cu pricina și ar fi dat-o afară, musulmanca Merete Hodne ar fi putut să primească din partea justiției, ca reparație morală, o sumă de bani ce i-ar fi permis să stea departe, ani de zile, de un loc atât de nociv pentru credința și valorile ei culturale, cum este casieria unui supermarket.

 

Numai că, Merete Hodne – propietara unui salon de coafură – e doar o norvegiană și atât. Și o norvegiană get beget nu este pe aceeași treaptă cu una musulmană. E mai jos. Asta și pentru că o norvegiană veritabilă nu are voie să-și refuze clientul. Chiar dacă comportamentul sau înfățișarea acestuia îi deranjează convingerilor și valorile culturale. Care convingeri și valori nu s-ar simți lezate, dacă ar fi corecte politic: adică progresiste și multiculturale. Mai clar – deschise total și tolerante până la supunere în fața religiei și a “culturii” colonizatoare. Merete Hodne a aflat lucrul asta numai atunci când în salonul ei a intrat o clientă, o musulmană care purta hijab, pe care a refuzat să o servească. Pentru că, a motivat coafeza: “Nu vreau să văd ceva rău într-un loc în care eu decid. Acest rău este ideologia islamului, mahomedanismul, și hijabul este simbolul acestei ideologii, așa cum zvastica este simbolul nazismului.”

 

Cand a minți a devenit, azi, o datorie civică, a spune adevărul este un fapt penal. Așa că, justiția norvegiană a decis ca Merete Hodne să platească o amendă de 8000 de coroane (870 de euro)…. pentru “discriminare religioasă”. În caz că este refuzată plata amenzii, legea norvegiană este clară: pedeapsă cu închisoarea până la 6 luni. Merete Hodne a refuzat să plătească. Poliția a declarat că va cere ca amenda să fie majorată la 9600 de coroane, iar dacă infractoarea refuză, iar, va cere ca aceasta să fie pedepsită cu 19 zile de închisoare. Tribunalul din Jaeren se va pronunța.

 

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2016/09/08/97001-20160908FILWWW00099-une-coiffeuse-jugee-pour-avoir-refuse-une-musulmane-voilee.php

 

Într-o țară, Norvegia, în care ecologiștii vor să impună ca primar al capitalei un musulman; în care din ce în ce mai multe voci cer interzicerea consumului de alcool în timpul Crăciunului, pentru o mai bună integrare a musulmanilor (!); din care ultimii evrei au hotărât să plece din cauza creșterii anti semitismului, datorată imigrației musulmane, și în care un deputat violat anal de un imigrant somalez îi deplânge acestuia destinul nemilos, este normal și corect, de legal nu mai vorbesc, ca Merete Hodne să plătească sau să meargă la pușcărie.

 

Pentru că nu înțelege că toți – fie ei somalezi, pakistanezi, afgani și sirieni – sunt ca ea. Sunt norvegieni. Așa zice regele Norvegiei când se referă la imigranți. Ba, mai mult, corect politic, regele îi bagă pe suedezi și polonezi între somalezi și afgani. Și pe Isus îl așează lângă Allah. Pe amândoi lângă atei. Și ca să iasă mâncarea bună își presară, condiment, strămoșii – imigranți danezi și englezi – pe deasupra. Toți – cu hijab sau fără, violați sau nu, somalezi, afgani, pakistanezi și suedezi – sunt norvegieni. Toți pentru o țară cladită pe încredere, solidaritate și generozitate. Relativism și utopie neo-marxistă în stare pură.

 

Dar când Vaticanul are un papă neo-marxist, de ce n-ar avea și Norvegia, drept rege, unul? Deși, ce bună ar fi fost coafeza ca regină.

 

https://www.facebook.com/Channel4News/videos/vb.6622931938/10154035213361939/?type=2&theater

 

 

5 comentarii

  1. Draga domnule Calehari,

    Fara sa stiti, ati publicat primul articol din luna septembrie, in data de 10, cand imi sarbatoresc ziua de nastere. Multumesc de cadou ! ( Xie xie, adica ” multumesc „, in chineza)
    In China, ziua de 10 septembrie, e celebrata drept ” Teachers` Day ” adica ” Ziua Nationla a Dascalilor „, chiar profesia mea, o alta coincidenta. Ne bucuram aici, de un mare respect din partea elevilor, ceea ce nu se mai vede prin alte tari, inclusiv asiatice, vecine cu China. ( ma refer la invatamantul de stat si nu la cel particular ).
    Si, ca sa fii dascal aici, nici macar nu trebuie sa stii, chineza: doar engleza foarte bine.
    Articolul despre ” coafeza norvegiana ” mi-a mers la suflet….

    Salutari din China !
    Gabi

  2. Multumesc pentru salutari si va urez „La multi ani fericiti”! Numai bine si sanatate maxima!

  3. tot nu reusesc sa inteleg de ce sunt atat de disperati acesti retardati corecti politic sa distruga civilizatia europeana! ce castiga din asta?

    1. bunica sabela · · Răspunde

      Cum CE castiga?! Bani, monstruos de multi bani si, mai presus de toate, „imagine” in ochii oligofrenilor!

    2. Pai, la scenarita care ma bantuie, nu vad alta explicatie decat dorinta de a-i strivi pe crestini cu mana musulmana; apoi, dupa ce crestinii vor fi bagati la fund, musulmanii vor fi foarte usor de condus printr-o dictatura (caci democratia le fare rau la ficat si creier). Ori, se doreste cresterea urii crestinilor fata de musulmani si ajungerea la razboi civil – doi se cearta, al treilea castiga. Care-i al treilea? Ghici!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: