Vânătoarea islamistă va ține până dispare vânatul

 

le-pere-jacques-hamel-pretre-auxiliaire-de-la-paroisse-a_3016961 (1)

În 2000, parohia catolică din Saint-Etienne-du-Rouvray a donat musulmanilor un teren. Pe acel teren a fost construită moscheea din localitate, una din cele peste 2500 de moschei din Franța. Pe 24 iulie, la 10 zile după ce un terorist musulman a ucis 84 de oameni la Nisa, monseniorul Georges Pontier – președintele Conferinței episcopilor din Franța – a declarat, ca orice bun socialist atins de delirul negării : „este din ce în ce mai clar că acești nebuni care seamănă moartea nu se pot revendica cu adevărat din Islam și că musulmanii din Franța sunt foarte tulburați și loviți de recentul eveniment.”

Azi, în biserica din Saint -Etienne – du -Rovray au intrat 2 musulmani tulburați. Ei au rostit mai întâi o rugăciune în arabă în fața altarului, după care i-au tăiat gâtul parintelui Jacques Hamel (86 de ani) și au rănit grav alte 3 persoane. Au fost împușcați la ieșirea din biserică de forțele de ordine. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic. Nici el nu se mai poate revendica din Islam. Nu-i dau voie ideologii occidentali.

Ce-ar mai fi de spus? Nimic altceva decât ceea ce se știe: guvernanții și serviciile secrete franceze vor monitoriza în continuare extrema dreaptă, iar presa din Hexagon și oengeurile anti-rasiste vor continua să combată flagelul islamofobiei. În timpul acesta, pentru că nu le au cu vânătoarea virtuală de pokemoni, islamiștii își vor vedea de vânătoarea lor…aia reală. Până la dispariția vânatului.

http://www.fdesouche.com/750871-mgr-pontier-appelle-ne-pas-faire-lamalgame-entre-terroristes-et-musulmans

http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2016/07/26/01016-20160726LIVWWW00086-prise-d-otage-en-cours-dans-une-eglise-de-saint-etienne-du-rouvray-pres-de-rouen.php

2 comentarii

  1. Nu-i vad pe europeni actionand. Nu-i vad pe strazi cerand demisia (daca nu chiar aducerea in fata justitiei a celor vinovati pentru genocid impotriva propriilor popoare). Nu-i vad reactionand la aflarea verdictului in cazul Slobodan Milosevici, declarat nevinovat dupa ce a fost asasinat, aflandu-se in custodia Tribunalului de la Haga. Pentru ca a fost ASASINAT! Cu cateva luni inainte omul se plangea ca este diabetic in ultimul hal, iar garzile nu-i permit sa-si ia medicamantele si asta il va omori. Omul spusese foarte clar ca are nevoie de medicamante, altfel va muri. Si a murit! Iar acum, aia au nesimtirea sa ne spuna ca omul a murit absolut nevinovat!

  2. bunica sabela · · Răspunde

    Bineinteles ca nici acest atac marsav si barbar nu are legatura, da’ absolut nici o legatura cu gretosenia aia de islam.
    Vad ca, mai nou, se bate moneda pe declaratii total cretine, de genul „ala avea probleme psihice”, „ala avea refuz la integrare”, „ala fusese hartuit de colegii de scoala”, „ala fusese batut de ma-sa cand era mic”, „ala nu suporta privirile politailor” etc.
    In schimb am inteles foarte bine de ce bratara electronica a unuia dintre cei doi atacatori (care cica avea arest la domiciliu) nu functiona exact in perioada atacului. Avea creatura jegoasa „liber” la circulatie in afara domiciliului, zilnic intre orele 8 si 12 (intre orele astea nu era deci monitorizat!) tocmai ca sa faca ceva (mai multe) victime!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: