Cum arată liniștea în Franța

1607190140260102

În Franta e liniște. Din 14 iulie nu s-a mai înregistrat niciun atentat islamist. Dar cum arată “liniștea” în Franța atunci când e liniște?

Un om îmbrăcat în djellaba a fost arestat luni dimineață pe o plajă din Normandia, în La Manche. Poliția  a fost chemată după ce “omul în djellaba” a strigat în gura mare “Allah Akbar” și i-a anunțat în repetate rânduri pe cei care se bucurau de razele soarelui, că …”Țară de rahat.Vreau să vă ucid pe toți”. O echipă de geniști a fost trimisă la fața locului pentru a verifica rucsacul “djellabalei”. Într-un comunicat, prefectura din La Manche a precizat că individul reținut nu avea nicio armă asupra sa.

Marți, o altă persoană în djellaba a provocat un moment de panică în fața Școlii Militare  din Cartierul Invalizilor, din Paris. Djellabaua albă a depus o valiză în fața grilajului vestitei Academii militare, după ce încercase să intre și nu fusese primită. Apoi, și-a intins covorașul și, în liniște, a început să-și facă rugăciunea. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că piosul individ refuza să comunice cu ei, așa că au alertat brigada anticriminalitate. Deabia atunci s-a aflat că era vorba de un musulman brazilian (au ajuns și acolo), care sosise pe 15 iulie din Dubai. A fost transportat la infirmeria psihiatrică a Prefecturii de poliție.

În noaptea de duminică spre luni, în comuna Sucy-en-Brie din Val-de Marne, a fost reținut de poliție un individ care a comis o infracțiune rutieră. În mașina lui au fost găsite un permis de conducere și un pașaport, furate într-un jaf care a avut loc pe 14 iulie. Poliția a procedat la verificări și a descoperit că cel arestat era un musulman radicalizat aflat în evidența (fișat S) serviciilor secrete. În Franta, cei “fișati S” nu sunt închiși și nici expulzați. Sunt lăsați liberi pana în momentul în care se decid să comită un atentat. Și-l comit. Drepturile omului! A fost percheziționat domiciliul infractorului, din Boissy – Saint- Leger, si au fost descoperite 2 detonatoare și 4 batoane de dinamită. Normal!

În dimineata aceasta, o mamă și cele 3 fetițe ale ei (9, 12 și 14 ani) au fost violent atacate cu lovituri de cuțit de către un bărbat de 37 de ani, care le-a reproșat înainte de a le hăcui că erau imbracate “într-o ținută prea lejeră”. Atacul a avut loc în centrul de vacanță din stațiunea Garde Colombe, situată în Alpii francezi. Mama și fetele ei, grav rănite, au fost transportate cu elicopterul la spitalul din Gap. Starea în care se află fetița de 9 ani este însa cea mai gravă. Unele surse indică faptul că “atacatorul a avut o motivație religioasă.” Nefiind vorba de 130 sau de  84 de morți, adevărata motivație nu va mai fi aflată niciodată. În ultimele luni, în Franța, au fost înregistrate mai multe cazuri în care femeile care purtau mini sau fuste mai scurte au fost atacate de musulmani.

Până la următorul atentat islamist de amploare, de care  vom auzi cu toții, în Franța e liniște. Și liniștea nu se aude.

http://www.normandie-actu.fr/il-crie-allahu-akbar-sur-la-plage-en-normandie-et-je-vais-tous-vous-tuer_219917/

http://www.bfmtv.com/societe/un-homme-seme-la-panique-devant-l-ecole-militaire-a-paris-1008045.html

http://www.bfmtv.com/societe/terrorisme-un-chauffeur-de-vtc-fiche-s-en-garde-a-vue-1007903.html

http://www.metronews.fr/info/hautes-alpes-une-mere-et-ses-trois-filles-agressees-a-coups-de-couteau/mpgs!jtAEyMk3PPnw/

 

 

 

 

Anunțuri

3 comentarii

  1. bunica sabela · · Răspunde

    Eu m-am cam saturat de rahatu’ neo-marxist cu „corectitudinea politica” a oligofrenilor poponauti de la conducerea Europei!
    Era o vorba… buna de tot… a poetului Cosbuc:
    „Sa nu dea Dumnezeu cel Sfant
    Sa vrem NOI sange…!”
    Daca poponarii jegosi de moslemi islamisti chiar vor sange, s-ar putea sa li se indeplineasca dorinta cat de curand.
    Numai ca s-ar putea ca EI sa si-l verse pe strazile europene, cu toata sustinerea ideologica, logistica si financiara a satanistilor de „printi” de cort, adica de cocalari slinosi sauditi!
    Europeanu’ rabda cat rabda, ca e (prea!) tolerant din fire, nu e violent din nascare ca araboii degenerati de amar de generatii intregi la rand.
    Da’ si cand il calci pe european taman pe batatura aia basicata, atunci sa te tii pozna!

    1. Blackhat · · Răspunde

      Din păcate, tot ceea ce susțineți este greșit. Gena este alterată, lipsește liantul care să coaguleze populațiile europene, și jegurile astea tocmai aici atacă, pe rând, știind că nu au opoziție reală. Ca țiganii noștri, sunt lași pentru o bătălie deschisă, te izolează și te ucid bazându-se pe indiferența și atrofierea morală a celor din jur. Aș vrea să aveți dreptate, dar mi-e teamă că…

  2. Eu stiu o treaba simpla. Democratia, spunea cineva, e cel mai viabil sistem pentru ca a invatat mereu de la dusmanii sai. Foarte bine. Atunci sa isi faca temele si sa invete si de la Erdoganism. De ce sa trebuiasca francezii sa-i plateasca masa/casa animalului aluia care le-a hacuit pe cele 3 fetite? Mai degraba un bilet doar dus catre ce tara islamica vrea dansul. Povestea cu cetatenia e o aiureala, la dreptul de rezidenta trebuie umblat, si ridicat instantaneu dupa o fapta de-asta. Sigur, nu serveste la nimic daca propun eu, LivStO o schimbare legislativa de genul asta. Insa mi se pare de bun simt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: