Corectitudinea Politică și luminoasa noapte a minții

tumblr_nkrk0eq7de1r2tfp0o1_1280

“Lumina crede că poate călători mai repede decât orice altceva. Dar se înșeală. Descoperă întotdeauna că Întunericul a ajuns primul și că o așteaptă.” – Terry Pratchet

În 2012, un colectiv de cercetători al vestitei Universități din Massachussetts a făcut o descoperire uluitoare: încă de la 9 luni, bebelușii albi sunt rasiști! Ca să ajungă la detonarea acestei adevărate bombe științifice, cercetătorii americani au efectuat experimente laborioase asupra unui număr de 48 de bebeluși albi; nu s-au efectuat teste pe bebeluși negri, pentru că acest lucru ar fi fost considerat, pe bună dreptate, drept un experiment rasist. În urmă acestor cercetari, oamenii de știință au descoperit că toți bebelușii albi, testați, i-au discriminat pe indivizii de altă rasă decât a lor, nereușind să le identifice fețele și expresiile emoționale. S-a constatat, deasemenea, că bebelușii aveau probleme greu de depășit în infiriparea unor legături comunicativ – emoționale cu persoane de altă culoare. Unul dintre oamenii de știință a declarat că în următoarea perioadă cercetările se vor axa pe înţelegerea naturii acestor prejudecăţi în vederea reducerii sau, de ce nu, a eliminării lor totale.

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2139735/Babies-develop-racist-traits-aged-months-coming-contact-races.html

Uimitor este că descoperirea cercetătorilor americani, că albii sunt rasiști încă din leagăn, a confirmat științific, cel puțin într-un punct important, vechea teză a militanților și activiștilor anti-rasiști, care susține cu tărie,  că rasistul este obligatoriu alb, creștin și de dreapta! Un caz fericit care dovedește că știința și ideologia pot forma un cuplu. Se mai așteaptă doar legalizarea lui. Un lucru foarte important trebuie neapărat reținut: declarația purtătorului de cuvânt al colectivului de cercetători, care a anunțat continuarea cercetărilor, pentru depistarea naturii acestor “prejudecăți” și a “reducerii sau a eliminării lor totale”. Așadar, știința în cautarea răului și pentru exterminarea lui. Pentru crearea unui “om alb nou”, mult mai bun decât cel vechi, deoarece i-a fost eliminată gena rasistă.

Josef Mengele, “Îngerul Morții”, avea două doctorate: unul în antropologie – obținut la Munchen, la 24 de ani – și altul în medicină – obținut la universitatea din Frankfurt – devenind, la doar 26 de ani, cercetător științific la Institutul celui de-al Treilea Reich pentru Ereditate, Biologie şi Puritate Rasială. Era convins că evreii pot fi asociați numai cu anormalul și s-a concentrat în “experiențele” efectuate pe sute de perechi de gemeni, pe schimbarea culorii ochilor în albastru, visând să creeze “arianul perfect”. Noaptea minții!

Se observă ușor câte diferențe există între “călău de la Auschwitz” și cercetătorii Institutului din Massachussetts. Dacă unul făcea cercetări “hard” pe gemenii evrei, cercetătorii americani fac experiențe “soft” pe bebelușii albi; dacă Mengele era un nebun care făcea “experiențe” după ureche, respectabilii cercetători americani procedează științific; dacă primul încerca să obțină un “om nou”, pur din punct de vedere rasial – ceea ce era un lucru rău, ceilalți încearcă să producă un “om alb nou” fără instincte rasiste – ceea ce este ceva bun; dacă Mengele îi considera anormali pe evrei, cercetătorii de la universitatea din Massachussetts îi consideră anormali numai pe albi; dacă doctorul era nazist, cercetatorii sunt progresiști. Și dacă unul a fost sprijinit de  SS, ceilalți își desfășoară cercetările sub umbrela protectoare a Corectitudinii Politice.

În octobrie 2015, jurnalul britanic “The Telegraph” a anunțat publicarea altui studiu, de data aceasta aparținând cercetătorilor Universității din York și ai vestitei universități americane din California – UCLA. Studiul a fost publicat în revista “Social Cognitive and Affective Neuroscience”. Concluzia lui e clară: electro – stimularea creierului permite reducerea credinței în Dumnezeu și a “prejudecăților” contra imigranților. Unul dintre cercetători a declarat: “Dirijând forța magnetică către partea posterioară a cortexului frontal suntem în masură să reducem credința în Dumnezeu și să diminuăm intoleranța față de imigranți.” După ce li s-au administrat “electro-stimuli”, 32, 8% dintre persoanele testate au manifestat mai puțină credință în Dumnezeu, sfinți și Cer, iar 28,5% au arătat mai multă toleranță fața de imigranți. Cercetarea și stimularea științifică a “subiecților” experimentului continuă într-un cadru liniștit și discret, asigurat de o presă la care respectul față de știință face să dispară, în cazul acesta, vestita ei curiozitate profesională.

http://www.telegraph.co.uk/news/religion/11935492/scientists-reduce-belief-god-hostility-immigrants-magnets.html

Uimitor este, din nou, că atât știința cât și politica – cercetatorii și establishmentul politic progresist – sunt vecine de palier ideologic și au aceleași preocupări: expulzarea lui Dumnezeu și acceptarea imigranților!

În anii ’70, KGB-ul lui Andropov a implementat un program menit să stârpească, în rândurile disidenților ruși, atât intoleranța față de comunism, combinată cu prejudecățile avute vis-a- vis de activiștii lui, cât și sentimentele religioase nutrite față de Dumnezeul apolitic. Se considera atunci că a crede în Dumnezeu, și nu în Marx și Lenin, este un exemplu clar de dezechilibru psihic. Disidenții au fost internați în spitale psihiatrice, unde doctorii, unii chiar membri ai Academiei URSS, au recurs la un tratament complex – ce se baza pe cămașa de forță, șocul electric, injecția, dușul cu apă rece și pumnul de medicamente cotidian – care avea drept unic scop anihilarea “pacienților” și transformarea lor în niște “legume” vii. Noaptea minții! Din păcate, complice, presa sovietică a trecut sub tăcere aceste crime abominabile, ce încălcau flagrant drepturile omului.

Nu trebuie să ne axăm atenția pe faptul că atât KGB-ul, în urmă cu patru decenii, cât și cercetătorii de la York și UCLA, acum, au fost și sunt atât de preocupați de eradicarea sentimentelor religioase. Este doar o coincidență, ca doar nu o fi vreo viziune ideologică comună. Trebuie să remarcăm însă deosebirile uriașe. În timp ce kaghebiștii torturau brutal creierul victimelor, cercetatorii occidentali stimulează funcționarea cerebrală a subiecților . “Psihiatrii” sovietici foloseau cămașa de forță și șocul electric, universitarii din Los Angeles și York administrează dirijat forța magnetică. Unii urmăreau anihilarea creierului, alții încearcă azi să-l determine să funcționeze cât mai corect. Unii torturau în ospiciul marxist, alții vindecă, corect politic, în paradisul progresist.

Oricum, nu mai contează, pentru că ne așteaptă un viitor mai umanist, mai tolerant, mai progresist. Un viitor în care cercetătorii din Massachussetts vor eradica rasismul albilor, iar forța electromagnetică îl va elimina pe Dumnezeu. Ce diferență uriașă este între bezna nopților nazismului și comunismului și nopțile feerice ale Corectitudinii Politice!

 

5 comentarii

  1. bunica sabela · · Răspunde

    Daca e vorba de „cercetatori” americani si britanici, dati-mi voie sa trag apa dupa ei toti, iertati expresia neacademica!
    In alta ordine de idei, in viata mea am invatat, printre multe altele, un lucru, poate cel mai important: NU exista coincidente, de oricare natura ar fi ele!
    In rest, ramane (oare?) cum s-a stabilit: planul merge inainte sub flamurile „corectitudinii politice”, cea mai imbecila si abjecta ineptie a vremurilor noastre, pe care doar cei cu un singur neuron (bolund si ala!) o sustin pana in panzele albe si cu orice pret!

  2. Turkey: Article in pro-government daily says gorillas and chimps are cursed, mutated Jews

    “I believe that the gorillas and chimps living today in the forests of North Africa are cursed Jews.” Seyfi Sahin is not a lone lunatic. When the British adventurer Sir Richard F. Burton posed as a Muslim and made the pilgrimage to Mecca in 1852, in Arabia his group spotted some monkeys, which the Muslims immediately declared were Jews. And why not? It’s in the Qur’an, as Sahin explains below, and “Allah always tells the truth.”

    http://www.jihadwatch.org/2016/02/turkey-article-in-pro-government-daily-says-gorillas-and-chimps-are-cursed-mutated-jews

  3. White students undergo weekly ‘deconstructing whiteness’ program at Northwestern University

    http://www.thecollegefix.com/post/26279/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: