Paiața de la Casa Albă

unnamed-148 (1)

Mare luptător contra “încălzirii globale”, pe care a etichetat-o a fi “cea mai mare amenințare la adresa securității mondiale”, Obama a ales să combată bioxidul de carbon exact în momentele în care Rusia și China își extind sfera de influență, Iranul se înarmează nuclear, iar Statul Islamic – “juniorul Al-Qaeda” cum îl numea dezastrul de la Casa Albă – controlează în Siria și Irak un teritoriu mai mare decât cel al Marii Britanii, întinzându-și totodată tentaculele în Libia și Egipt.

“Acum timpul lucrează contra lui Gaddafi… Opoziţia s-a organizat de o manieră legitimă şi credibilă… Şi când Gaddafi va pleca sau va fi dat jos de la putere, deceniile de provocări vor lua sfârşit şi tranziţia către o societate democratică în Libia va începe.”, profețea Obama pe vremea când încă mai visa legănat de îmbrățișarea caldă a “primăverii arabe”. Bineînțeles, s-a întâmplat exact invers, așa că s-a trezit din reverie în mijlocul nămeților fundamentalismului islamic. Numai “schimbările climatice” sunt de vină!

Tot el le-a cerut creștinilor copți să nu participe la uriașele manifestații de protest declanșate contra fundamentalistului Mohamed Morsi și a Frăției Musulmane, pe care i-a susținut, cu fervoarea unui adept, până în ultima clipă. S-a declarat luat prin surprindere de apariția Statului Islamic, desi aceasta fusese anunțată cu 2 ani înainte de agențiile de informații americane si a propovăduit, ca strategie de luptă împotriva Califatului, “răbdarea strategică”! Așa că, avioanele americane au lovit forțele jihadiste într-un an, cât au lovit forțele irakiene, în timpul celui de al doilea război din Irak, într-o lună! Obama a compensat însă asta în timpul mandatelor sale, lovind bilele de golf mai mult decât a făcut-o oricare alt președinte american.

Profesorul universitar, scriitorul și geopolitologul Guy Millière a publicat recent pe site-ul dreuz.info un articol dedicat ultimelor evoluții pe scena politică internațională ale paiaței de la Casa Albă și staff-ului său. Din ce cauză este Obama cel mai slab președinte din istoria Statelor Unite? Răspunsul dat de autor este pe cât de logic pe atât de convingător. Să-l citim!

 

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

 

Am crezut mult timp, și încă o mai cred, că Barack Obama este un islamo-stângist pervers și manipulator, care a vrut decăderea Statelor Unite și distrugerea lumii occidentale, în prezent declanșată.

Am prevăzut, încă din 2008, ceea ce el va face și a făcut, din păcate, ceea ce mă așteptam să facă. În unele privințe, el a depășit chiar și cele mai sumbre previziuni ale mele. După “Irezistibila ascensiune a lui Barack Obama” și “Dezastrul Obama”, mi-a mai rămas să scriu cartea care să înfățișeze cataclismul în integralitatea sa. O voi face în timp util. Au mai rămas cincisprezece luni înainte ca ocupantul Casei Albe să părăsească locurile și, cu acest gen de personaj, răul este întotdeauna sigur. Așa că, mai am de așteptat un pic.

Deasemenea, m-am gândit de multe ori că pentru a atinge un asemenea grad de ridicol și grotesc, ar fi nevoie, în plus, ca Obama să fie un idiot. Barack Obama a atins în ultimele zile un asemenea grad de ridicol și grotesc, că acest lucru pare să se confirme încă o dată: este într-adevăr un idiot.

Pentru că ar fi fost greu de rostit un discurs mai rupt de realitate, decât acela pe care l-a prezentat la Națiunile Unite. Cu siguranță, el a rostit discursul cel mai deconectat de la realitate, pe care l-a rostit vreodată un președinte american la Națiunile Unite. Și a făcut-o serios, cu un aer grav și convins.

El l-a întâlnit pe Vladimir Putin și a petrecut o oră și jumătate în compania acestuia. A ieșit de la întrevedere arborând, încă o dată, un aer hotărât. În orele ce au urmat, Putin a arătat lumii că a avut pentru Obama aproape la fel de mult respect ca pentru cei de la Kremlin, însărcinați să-i lustruiască pantofii. El i-a cerut lui Obama să nu mai joace rolul musculițelor drosofile și să părăsească împrejurimile Alepului, înainte ca să-i bombardeze cele câteva grupuri pe care Statele Unite n-au încetat să le susțină.

Un idiot știe să se înconjoare de idioți asemenea lui și Obama a arătat, odată în plus, ca respectă întocmai principiul acesta. Secretarul Apărării, Amnon Carter, a ținut o conferință de presă rizibilă, în timpul căreia n-a izbutit să justifice ceea ce nu se poate justifica și a bâiguit că Rusia și Statele Unite nu urmăresc chiar aceleași obiective. Mai mult sau mai puțin în același timp, ilarul John Kerry, omul care nu poate face două lucruri în aceeași zi – să se lase tăvălit prin făină de catre mollahii iranieni în Elveția și sa practice ciclismul în Alpii francezi – fără să-și rupă piciorul, s-a jucat, susținându-l pe Serghei Lavrov ( ministrul de externe al lui Putin),  și a spus că ar putea aproba anumite obiective ale Rusiei, dar poate nu pe toate. În câteva luni, el poate începe o carieră de clown alb.

N-ar fi inoportun, pentru a completa ansamblul, să remarc prezența lui Eric Fanning, principalul responsabil al Apărării, homosexual declarat, și a spune că el voia să organizeze o “paradă gay”, ca să ridice moralul trupelor! Petrecerea a fost completă.

Aș râde dacă situația n-ar fi atât de tragică. Ceea ce s-a întâmplat este umilirea cea mai mare pe care Statele Unite au suferit-o pe scena internațională, în toată istoria lor. Este, deasemenea, o răsturnare strategică majoră, pe care o voi analiza în detaliu în viitorul număr al Israel Magazine. Statele Unite s-au expulzat singure de pe scena Orientului Mijlociu și, probabil, de pe scena mondială.

Vladimir Putin are toate cărțile în mâna și poate astfel să joace jocul pe care-l dorește. S-a configurat o axă Moscova – Teheran, care vine să completeze axa Moscova – Beijing. Putin deține Iranul. El deține rămășițele Siriei, care este acum un protectorat rus. El nu va elimina Statul Islamic. Își poate dicta condițiile tuturor aliaților regionali ai Statelor Unite. Poate să dicteze condițiile sale, Europei.

Le-au luat ani Statelor Unite pentru a țese un ansamblu de alianțe cu Egiptul, Arabia Saudită, emiratele din Golf și Israel. Acest ansamblu de alianțe este pe cale să fie spulberat.

Binyamin Netanyahou nu s-a înșelat și a mers la Moscova pentru a sublinia atuurile de care dispune Israelul. El știe că la Casa Albă nu mai e decât o paiață zdrențuită. Nu poate s-o spună, bineînțeles, diplomația îl obligă. N-a spus-o nici ieri, în discursul său la Națiunile Unite. Diplomația l-a obligat iar. Dar mânia de care a fost pătruns Netanyahou nu a fost simulată.

Ronald Reagan, acum un sfert de secol, a câștigat războiul rece. Paiața de la Casa Albă, după ce a distrus ce a făcut George Bush, șterge acum și victoria lui Reagan. Situația este tragică, da! Dacă un președinte republican este ales în 2016, el va putea reconstrui ceea ce a fost demolat. Va fi foarte dificil. Dacă un președinte democrat îi urmează lui Obama, vom intra, fără îndoială, în amurgul unei civilizații care a fost mare. Pentru mine, care iubesc Statele Unite și libertatea, este o constatare dureroasă.

Aș putea, desigur, să-mi spun că sunt și mai răi decât Obama: de pildă, Hollande, care se joacă de-a broscoiul care se poate face la fel de mare ca și ursul rusesc; el este, oricum, peste măsură de ridicol. Hollande își va holba ochii, își va umfla obrajii și va sufla cu toată forța micilor săi plămâni pentru a-l vâna cu succes pe Bashar Al-Assad. Cine se îndoiește de asta? Lui Putin trebuie să-i fie foarte frică!

Văzându-i pe jurnaliștii francezi vorbind, ca și cum ar lua în serios amenințările lui Hollande, realizez că ei practică cu adevărat o meserie grea. Dar ce nu face omul pentru a-și câștiga traiul!

Am aflat, în momentul în care terminam acest articol, despre împușcăturile de la un colegiu din Oregon. Cum era de așteptat, acest colegiu era o zonă în care portul armelor era interzis. Cum era de așteptat, paiața de la Casa Albă a acuzat armele de foc și nu pe trăgător! Cum era de așteptat, obamalatri si obamafili au defilat în Franța, la televizor, pentru a repeta vorbele paiaței de la Casa Albă.

 

http://www.dreuz.info/2015/10/02/le-pantin-de-la-maison-blanche/

 

 

One comment

  1. bunica sabela · · Răspunde

    Osama… aaa… Obanana nu e decat un babuin, pe deasupra si musulmaniac !
    Imi imaginez un babuin jucand golf… si rugandu-se cu turu’ in sus la satana ala de allah…
    Durerea noastra e ca acest babuin nenorocit tine toata planeta in labele sale jegoase !
    Daca republicanii nu vor castiga presedintia amerloca, ne-am dus dreak cu totii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: