De la colectivizare la invazie, mereu aceiași

mandri-ca-suntem-romani1

În urmă cu aproape șapte decenii când Moscova, adică Stalin, a inițiat după modelul sovietic în țările recent “eliberate” din Estul Europei procesul de colectivizare a agriculturii, acestea s-au comportat diferit. Sau, mai corect spus, s-au comportat diferit conducătorii comuniști ce țineau strâns în pumni hățurile și biciul cu care își mânau popoarele pe drumul ce ducea spre zarea luminoasă.

Au trecut ani buni și Cehoslovacia, Ungaria, Germania Democrată sau Polonia tot nu îndepliniseră complet mărețul plan menit să le pună agricultura pe butuci, așa cum se întâmplase în URSS. Polonezii, mai ales, s-au dovedit atât de „zeloși” în implementarea falimentarului proiect, că Stalin a fost obligat să constate: “A face colectivizare în Polonia e ca și cum ai incerca să pui șaua pe vacă.” Spre rușinea lor, stăpânii acestor țări n-au apucat să raporteze definitivarea planului trasat de Moscova nici până în clipa în care revoluțiile de catifea și căderea Zidului Berlinului i-au obligat să-și lase jilțurile goale.

La noi a fost altfel. Comuniștii noștri neputând fi, atunci, mai catolici decât papa, au dovedit însă tuturor, dar mai ales românilor, că pot fi la fel de bolșevici ca Stalin. Procesul de colectivizare început în ’49 s-a încheiat în ’62 – atunci când a fost raportată victoria colectivizării totale. “Fiarele fasciste”, adică 80000 de țărani, care au refuzat sub o forma sau alta “binele” pe care Partidul dorea să li-l facă, au fost trimise în lagăre sau aruncate în hrubele temnițelor. Dacă, să spunem, comuniștilor unguri nu le-a dat niciodată prin cap să facă cu cei care se opuneau colectivizării un canal Dunăre-Balaton, țăranii românii, care n-au vrut să trudească în colhoz, au săpat zi lumină la canalul Dunăre – Marea Neagră. S-au simțit onorați, munceau și putrezeau alături de elita fostului regim. Dar,  în ’89, România se putea mândri că este membra grupului restrâns al colectivizării totale, alături de URSS, Bulgaria, China și Coreea de Nord.

Azi, când Bruxelles-ul, adică Comisia Europeană, a fixat “cotele” de imigranți pe care fiecare țară membră a Uniunii trebuie să le accepte – asta în scopul realizării mărețului proiect ce urmează să dea lovitura de grație civilizației europene – guvernele țărilor din Estul continentului iar nu sunt toate pe aceeași lungime de undă. Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia resping cotele fixate, de data asta pe față, pentru că nu mai riscă nimic. Guvernanții polonezii declară că Polonia este o țară creștină, așa că nu vor accepta imigranți musulmani, ci doar refugiați creștini din Siria. Același mesaj l-au avut și slovacii, care au anunțat că nu au în tara lor moschei, așa că vor primi doar 200 de creștini sirieni. Cehii cântă și ei după altă partitură decât cea a Bruxeless-ului. În Ungaria, “extremistul de dreapta” Viktor Orban a cerut stoparea imigrației extra europene care, spune el, pune în pericol valorile  iudeo-creștine ale civilizației noastre.

Ai nostri sunt, și acum, altfel decât vecinii. La fel cum au mai fost, dar cu altă pălărie. Urmează acum linia trasată de Bruxelles fără să șovăie. Născuți mai târziu, așadar neputând fi bolșevici aidoma lui Stalin, sau mai comuniști decât Gorbaciov – cum a fost Ceaușescu -, conducătorii noștri sunt azi pe cât de islamo-progresiști le zice Bruxelless-ul că trebuie să fie. Așa că, Victor Ponta – în campania electorală cel mai creștin, mai patriot și mai român între români – a acceptat ca România să găzduiască peste 2500 de imigranți veniți din Africa și Asia. A acceptat prima “cotă”, dar vor urma și altele până la finalizarea proiectului. Mândru că este român, premierul a dat acceptul și terenul ca la București să se construiască și cea mai mare moschee din Europa. Lângă fosta Casa Scânteii, simbolul comunismului, se va ridica triumfător simbolul islamului! Nu-i rău, România va intra iar, de “bună voie”, într-un club exclusivist, de data aceasta lângă Arabia Saudită, Indonezia, Maroc și Pakistan – țările cu cele mai mari moschei din lume.

Curios, deși au trecut mai bine de șase decenii, vecinii noștri se comportă la fel când “Centrul” încearcă să-i convingă că răul este spre binele lor: se mișcă greu, cârcotind cu neîncredere, sau se împotrivesc pe față. Dar nici “ai noștri, dintre noi, pentru noi” nu s-au schimbat deloc! Le vor arăta, iar, șefilor ce înseamnă un lucru bine făcut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: