În Italia, pentru clandestinii africani, meniu a la carte

ORACIAL_P1

Angelino Alfano, ministrul de interne, le-a amintit recent primarilor italieni de existența unei directive dată de guvern în cursul anului trecut. “Le-am cerut primarilor, a spus Alfano, să aplice directiva care le permite să ceara imigranților să muncească gratuit pentru comunitate…Decât să nu facă nimic, mai bine să muncească.” – le-a spus ministrul, reprezentanților presei italiene.

În prezent, în Italia, este nevoie de șase luni pentru a se decide asupra unei cereri de azil, apoi de încă un an și jumătate pentru eventualul recurs în justiție, așa că imigranții pot petrece și doi ani în centrele de primire, fără să aibă permis de muncă. Acum, nu că dorul de muncă i-a motivat în mod special pe clandestinii din Gambia, Ghana, Mali sau Nigeria să treacă Mediterana, ca să ajungă pe meleagurile Italiei, dar ce să spună și Alfano ca să stopeze tirul întrebărilor puse de presă, într-o țară care a primit în ultimele trei luni circa o mie de imigranți clandestini pe zi? Și când întreținerea unui clandestin costă statul italian 30 de euro/zi, iar pe 21 aprilie, 71000 de imigranți africani erau găzduiți și hrăniți în cele 1670 de centre de primire puse la dispoziția lor, asta chiar este o problemă, una gravă. Atât au mai rămas în Italia din cei circa 200000 care au poposit anul trecut aici, venind din Libia. Restul și-au continuat drumul către alte destinații mai primitoare, ca Marea Britanie, Benelux sau Țările scandinave.

Cei rămași se confruntă în continuare cu probleme serioase. Le rezolvă sărind la gâtul, dar si în ajutorul italienilor. O să vedeți de ce. Astfel, în cursul anului trecut, în centrele de primire din peninsulă au avut loc numeroase proteste și chiar revolte ale imigranților, care cereau îmbunătățirea condițiilor de cazare și a hranei primite. Refugiații găzduiți în provincia  Vénétie Belluno s-au răsculat contra monotoniei meniului zilnic, compus din paste în sos de roșii, pâine și ouă. Să recunoaștem, și un inger căruia i s-ar pune zilnic în farfurie mixtura asta nazistă s-ar revolta sau ar încerca să evadeze din “lagărele” italiene, care arată de multe ori, ca să înșele opinia publică, ca niște hoteluri de lux dotate cu piscine. Africa cu fripturile ei din carne de gazelă, fructele ei delicioase și mirosurile amețitoare ale hranei sănătoase gătită în cazanele mari atârnate deasupra uriașelor focuri în jurul cărora se joacă fericiți sute de copii cu burțile la gură, a rămas, undeva, departe.

Protestatarii au tăiat pneurile mașinilor salariaților ce deserveau centrul și au blocat strada, purtătorul lor de cuvânt, un clandestin din Gambia, declarând ziarului local “ cerem un regim alimentar similar cu cel din țara noastră.” Gambia – și autoritățile italiene ar fi trebuit să știe lucrul acesta – este o țară musulmană unde se mănâncă nu numai halal, dar și foarte bine. Acolo, ca și în alte țări africane, mâncarea pe masă o pun chef Bono, chef Bob Geldof, chef Angelina Jolie, chef Sean Penn, chef Matt Damon și alții ca ei – adevărați profesioniști. Prin urmare, nici o reclamație! Acum, a venit rândul autorităților italiene să gătească și să servească la masă. Nepregătite, ele nu au nici o scuză!

Imigranții din Ragusa, sudul Siciliei, s-au revoltat și ei din cauza calității hranei, dar au cerut, în plus, să fie serviți în timpul Ramadanului, noaptea! Mai mult, prezența țânțarilor în preajma hotelului unde erau cazați i-a scos pe tinerii malieni, nigerieni și gambieni în stradă. Acolo, aceștia au arătat carabinierilor veniți să-i întâmpine, locurile pe corp unde fuseseră înțepați de periculoasele insecte.

Să scapi de Ebola, să traversezi Sahara și apoi, într-o coajă de nucă, valurile Mediteranei, mânat de arzătoarea și unica dorință de a civiliza Europa, ca odată ajuns la destinație să fi mușcat de țânțari! Puse în fața evidenței, autoritățile locale au luat măsuri urgente pentru rezolvarea cererilor îndreptățite ale tinerilor protestatari africani.

Dacă hrana pentru fizic e sub orice critică, cea pentru spirit lipsește cu desăvârșire. În orășelul Busalla din Liguria, n-aveau măcar un Coran la biblioteca municipală, deși în localitate erau găzduiți de ceva timp imigranți musulmani! Or să aibă! Un clandestin senegalez, mare iubitor al învățăturilor Coranului, i-a rupt în bătaie pe cei doi responsabili ai bibliotecii, a aruncat toate cărțile în stradă și i-a tăbăcit bine și pe polițiștii veniți în ajutorul bibliotecarilor!

Federica Mogherini, șefa diplomației UE, a dat asigurări ferme că niciun refugiat sau imigrant nu va fi trimis înapoi împotriva voinței sale, dar chiar dacă ar vrea unii să se întoarcă, n-au cum: statul italian le este dator! La “Villa Angelina”, lângă Napoli, clandestinii au ieșit în stradă…cu tot cu saltele! Cer să-și primească voucherele restante în valoare de 75 de euro/ persoană/lună. Numai acestea sunt primite de comercianții locali, bonurile de stat pe care le au neputându-le cheltui decât la Napoli. Punctul doi pe lista de revendicări: eliminarea câtorva voluntari “inoportuni” din rândul personalului centrului de primire. Au cerut, au obținut!

1462468

Așa cum au obținut să fie mutați la alt hotel si imigranții transferați din Sicilia în Toscana. Ajunși în fața hotelului Campigllia Maritima, tinerii africani musulmani originari din Zimbabwe, Kenia , Gambia și Ghana au început să protesteze imediat ce au coborât din autocar. Din motive religioase! În hotel erau déjà femei măritate, care sosiseră puțin înaintea lor cu un grup de clandestini de altă religie. Italienii s-au conformat imediat, reparându-și greșeala! Nu înțeleg cum, fiind atât de diletanți, italienii obțin câștigurile astea uriașe de pe urma turismului. Dacă turiștii europeni, japonezi sau americani închid ochii și lasă de la ei, clandestinii gambieni, somalezi și kenieni nu o fac. Și bine fac!

Nici primirea care li s-a făcut la hotelul “Alpes” din Bolzano, n-a fost pe placul imigranților proaspăt sosiți, aceștia plângându-se de “tratamentul inadecvat”, de întârzâierea cu o lună a plății banilor promiși de statul italian și, culmea, de faptul că sunt nevoiți să meargă pe jos de la hotel până la cantina unde li se servea masa gratuită. Printre nemulțumiți, în primele rânduri, urmașii lui Bikila Abebe – kenienii! Ajung kenieni în Europa și aici sunt nevoiți să meargă tot pe jos – revoltător!

http://www.imolaoggi.it/2015/05/07/protesta-dei-presunti-profughi-vogliamo-i-soldi-e-non-vogliamo-andare-a-piedi/

Motivați, mânați, când cu vorba, când cu “fapta”, de “oaspeții” africani, italienii încep să renunțe treptat la felul de a fi “dolce farniente”, ce le este atât de caracteristic. Devin mai săritori, mai motivați, mai puțin birocrați, mai eficienți! Realizează că imigrația clandestină este o șansă pe care nu trebuie să o rateze. Și nu o vor rata, cum n-au ratat-o nici pe cea din urmă cu aproape două mii de ani!

P8P6uTy

Uimit de progresele făcute de Italia în doar doi ani de zile, Bernard Cazeneuve – ministrul de interne francez – s-a dus pe 4 mai la Calais (Pas – de – Calais), pentru a controla dacă condițiile de primire și trai ale imigranților africani veniți din Italia sunt bune și pentru a-i ruga personal pe aceștia să nu treacă  Mâneca, ci să rămână și să binecuvânteze cu prezența lor pământurile Franței. Dacă ne gândim că domnul Bernard Kouchner a cerut ca o flotilă europeană să treacă Mediterana, milionul de clandestini ce așteaptă pe țărmurile Libiei, iar Claude Juncker a propus ca fiecare țară, membră a UE, să preia o anumită cotă de imigranți africani, ne putem imagina viitorul ferice al Europei. O Europă unde, potrivit directivei lui Alfano extinsă la nivel continental, afro – europenii vor munci gratuit în slujba comunităților. Ca în Italia acum.

http://www.lesoir.be/872451/article/actualite/union-europeenne/2015-05-07/ministre-l-interieur-italien-appelle-faire-travailler-migrants-gratuitement

http://www.blazingcatfur.ca/2014/08/31/migrants-invaders-washing-up-in-italy-are-in-desperate-straits-refugees-protest-against-monotonous-italian-food/

http://www.ilgiornale.it/gallery/lalbergo-sardo-cui-sono-ospitati-immigrati-1046655/11.html

http://www.ilgiornale.it/news/politica/cibo-e-hotel-sgraditi-altra-rivolta-22-minorenni-vanno-dai-1045981.html

http://fr.novopress.info/166886/italie-bibliotheque-municipale-na-pas-coran-senegalais-detruit/

http://www.ilgiornale.it/news/cronache/dateci-i-75-euro-promessi-immigrati-rivolta-napoli-1127358.html?mobile_detect=false

http://www.ilgiornale.it/news/cronache/donne-sposate-nellhotel-i-profughi-si-fanno-spostare-1126039.html?mobile_detect=false

http://www.liberation.fr/societe/2015/05/04/entre-policiers-et-migrants-cazeneuve-calme-le-jeu_1289681

3 comentarii

  1. dar cati ilegali avem nimeni nu stie, nu comenteaza…s-au intins in toata tara, construiesc moschei, convertesc tarani prosti…ca de ex https://www.youtube.com/watch?v=ORScGAupAeU

  2. -legat de Bono & comp – acum inteleg eu, Bogdan, de ce generatia ta nu-i prea inghite pe muzicantii de genul asta, si alte vedete din lista, etc. Si, sincer, incep sa nu-i mai inghit nici eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: