Fără imigrație musulmană înseamnă fără atentate

Stop-a-l-immigration

Ieri, presa din Hexagon a anunțat: “Clasa politică franceză, în ansamblul ei, și-a exprimat emoția.”. Aflând asta, am remarcat cât de sentimentali pot fi, când sunt obligați, complicii teroriștilor islamiști. Aceeași complici au chemat apoi poporul francez la unitate și solidaritate pentru apărarea democrației, a libertății presei, a libertății de exprimare! Cu doar câteva zile înaintea atentatului terorist, presa de stânga cerea interzicerea lui Eric Zemmour, acuzându-l de rasism și islamofobie!

Faptul că politicienii francezi i-au crescut la sânul Republicii și le-au permis islamiștilor, dând dovadă de o toleranța de acum deja patologică, să-și facă liniștiti mendrele, a fost aruncat imediat în sertarul uitării. Poporul francez trebuie să se adune, turmă, în jurul conducătorilor, a celor care i-au creat și tolerat pe asasinii francezilor! Și asta și va face! Am întalnit în dimineața asta, textul scris de către unul dintre francezii care nu vor să uite și care, din cauza asta, nu vor nici să răspundă apelului la solidaritate lansat de tovarășii criminalilor. L-am tradus pentru că, la fel ca Charlie Hebdo, autorul a ieșit din rânduri.

 

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

 

“Dupa atentatul contra Charlie Hebdo, clasa politică și ansamblul organismelor constituite (sindicate, media, biserici…) au făcut un apel unanim (bineînțeles și Frontul Național) la unitate națională pentru apărarea valorilor Republicii, mai ales a laicității și a libertății presei.

Nu ne asociem la acest apel la unitate, care nu are niciun sens.

Aceeași clasă politică în unanimitate, aceleași corpuri constituite, condamnă islamismul radical și “toate formele de extremism”, cerându-ne să nu facem confuzie cu musulmanii moderați care, atât timp cât respectă valorile republicane, au locul lor în comunitatea națională.

Înca odată suntem în complet dezacord cu această analiză.

Nici o uniune națională cu această clasă conducătoare care organizează invazia.

Ceea ce trăim de 40 de ani este invazia Franței și a Europei occidentale de către imigrantii veniți mai ales din Africa și Orientul Mijlociu. Acești imigranți sunt astăzi cel puțin 15 milioane în Franța. Sunt deja majoritari în numeroase cartiere, în unele orașe și departamente. Dacă această imigrație nu este oprită de urgență și dacă o parte a imigranților nu este returnată, poporul nostru va fi marginalizat în propria țară cu mult înainte de sfârșitul secolului.Civilizația noastră va dispărea.

Printre consecințele imigrației se află terorismul. Actele teroriste comise în Europa și în Occident sunt cel mai adesea realizate de persoane provenite din imigrație. Astăzi Charlie Hebdo. Ieri Joué-lès-Tours, Dijon și Nantes (decembrie 2014), Sydney (decembrie 2014), Ottawa (octombrie), Bruxelles (mai). În 2012, Mohamed Merah. În 2001, 11 septembrie. În 1995 atentatele din Paris…Aceste atentate sunt rezultatul imigrației. Nu imigrație: nu atentate.

Nu trebuie să-i uităm pe foarte numeroșii delicvenți, care în fiecare an fac mai multe victime decât teroriștii (3,5 milioane de infracțiuni și crime sunt raportate anual). Acești infractori care fură, care agresează, care violează, care insultă, care intimidează, care torturează, care ucid, provin cel mai adesea din imigrație. Și victimele sunt cel mai adesea francezii sau europenii de origine. Delicvența este o altă consecință gravă a imigrației.

Este clar că invazia în curs de desfășurare, cu consecințele ei, atentate, crime, degradarea condițiilor de viață pentru francezi, nu constituie un fenomen spontan: ea este de 40 de ani – fie datorită interesului economic, fie datorită ideologiei – acceptată, dorită, organizată de clasa conducătoare.

Prin urmare, cum poate exista unitate națională cu această clasă conducătoare care organizează invazia. Cu funcționarii care aplică cu zel politica imigraționistă. Cu acești activiști care o încurajează cu entuziasm. Cu acei care votează în cunoștiință de cauză pentru partidele imigraționiste. Cum poți vorbi despre unire cu oamenii care ne trădează?

Niciun fel de unitate națională cu acești imigranți care ne invadează.

Acești imigranți care se instalează sau se nasc în Franța, cel puțin 400000 pe an, urmează o strategie de cucerire. Ei urmăresc să ne înlocuiască. Deasemenea urmăresc înlocuirea culturii noastre cu a lor, care este cel mai adesea musulmană.

Credem că distincția între musulmanii moderați și fundamentaliști nu are nici un sens. Desigur nu toți musulmanii sunt de acord cu strategia care urmează să fie pusă în aplicare. Unii dintre ei sunt hotărâți să accelereze cucerirea puterii utilizând mijloace violente.

Ei înscriu acțiunile lor în lupta globală pe care Islamul o duce contra Occidentului. Ceilalți, pentru a ajunge la aceleași rezultate, folosesc presiunea, negocierile și comunitarismul.

Folosesc deasemenea viclenia: astfel aleg să condamne atacurile pentru a face să se creadă că ei nu au nimic în comun cu fundamentaliștii. Se vor declara în acest scop adepții unui islam republican.

Totul nu este decât un subterfugiu. Și asta pentru că noțiunea de laicitate nu există în Islam! Valorile republicane (sau ale Iluminismului) nu au nimic de-a face cu Coranul. “Moderații” au aceeași religie, aceeași cultură, aceeași origine etnică cu fundamentaliștii. Ei merg la aceeași moschee, aparțin acelorași familii, locuiesc în aceleași cartiere. Ei manifestă aceeași ostilitate față de Occidentali (față de albi la modul general).

Ei nu sunt, probabil, complici ai teroriștilor, dar împărtășesc cel puțin o parte din aceeași analiză, considerând că Occidentalii au partea lor de vină pentru actele de terrorism (din cauza sclaviei, a colonialismului, și a dominatiei economice pe care au exercitat-o asupra “țărilor sărace”, a rasismului și a discriminărilor de care ei se fac vinovați față de imigranți). Ne putem gândi chiar că o parte semnificativă a acestor musulmani moderați nu sunt deloc nefericiți că s-a găsit cineva să-i pună la punct pe acești ziariști blestemați.

În rezumat, moderații, fundamentaliștii și teroriștii musulmani nu sunt decât variații pe aceeași temă.

În ceea ce-i privește pe musulmanii de rând, rețineți că în mijlocul lor se găsește imensa majoritate a infractorilor de care vorbeam mai înainte. Delicvența pe care o practică nu este probabil motivată de islam sau de dorința de a cuceri: cu atât mai mult ea nu constituie o manifestare de atașament la Republică și valorile ei.

Prin urmare, nu putem fi de acord cu analizele oligarhiei care dorește să opereze o distincție radicală între, pe de o parte, fundamentaliști și teroriști (care constituie o minoritate) și, pe de altă parte, imensa majoritate a musulmanilor, care ar fi moderați – de acord cu practicarea unui islam laic și cu aderarea la valorile republicane. O astfel de prezentare a lucrurilor este ireală. Este o minciună! Este o fabulă!

****

Deci marea problemă n-ar fi islamismul. Sau Islamul. Problema este imigrația. Daca imigranții ar fi fost mai puțin numeroși, faptul că ei erau musulmani, chiar și fundamentaliști, nu ar fi ridicat probleme: ei ar fi fost mai ușor de ținut sub control. Problema este numărul lor, musulmani sau nu. Problema este imigrația. Imigranții care sosesc. Cei care sunt déjà aici. Problema este invazia.”

http://www.fdesouche.com/550483-balles-tragiques-paris-12-morts

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: