Nimeni nu poate opri un genocid fără să ucidă civili – Daniel Greenfield

irak-militantii-gruparii-isis-isi-asuma-executarea-in-masa-a-soldatilor-irakieni-124559-1

După săptămâni de “lovituri aeriene chirurgicale” din partea Coaliției internaționale, Statul Islamic a încercuit, și este pe cale să cucerească, orașul sirian Kobane! Ar fi primul caz în istoria războiului modern, când o tabără care deține supremația aeriană totală permite celeilalte tabere să încercuiască și să cucerească un obiectiv strategic important. Mai mult, Statul Islamic – această Al-Qaeda pe steroizi – se află în plină ofensivă și în Irak! Fără să fie deranjați de “înțepăturile” aeriene, corecte politic, ale aviației americane, jihadiștii au cucerit și orașele Haditha și Hît din provincia irakiană al-Anbar, pe care o controlează acum în proporție de 85%. În realitate, așa zisa „supremație aeriană” a aliaților nu este decît o butaforie. Și asta pentru că aliații o afișează dar nu o folosesc! Se complac în situația celui care, aflat în posesia unui pistol de mare calibru, atacat fiind pe o stradă întunecoasă de un individ înarmat cu un drug de fier și hotărârea de a-i lua banii și viața, aruncă pistolul ca să-l înfrunte pe agresor conform regulamentului marchizului de Queensberry.

De ce o astfel de strategie este greșită într-un război contra unui adversar care practică genocidul și care sunt riscurile folosirii ei, explică într-un articol excelent scriitorul și ziaristul Daniel Greenfield:

“În momentul când al Doilea Război Mondial a luat sfârșit, orașe întregi erau devastate și sute de mii de civili uciși de către Aliați, într-unul din ultimile războaie a cărei caracteristică pozitivă și morală a fost lăudată de toți. Civilii uciși nu s-au numărat numai printre cei ai inamicului german sau japonez, ci au inclus și civili francezi din teritoriul ocupat, prizonieri evrei și numeroși altii, prinși în zona de război.

Pentru un pacifist profesionist, aceste cifre par să respingă moralitatea războiului, a oricărui război, dar reprezintă prețul de sânge care trebuie vărsat în scopul de a opri cele două mașini de război, odată ce ele au reușit să cucerească obiective strategice. Nu a fost nici o altă cale de a opri genocidul pe care Germania și Japonia l-au provocat în Europa și Asia, cu excepția unui război fără milă, care a luat în furia sa nenumărate vieți de civili.

Refuzul de purta acest tip de război, nu putea reprezenta în nici un caz o linie de conduită morală. Acest lucru ar fi însemnat ca aliații să se supună și să servească drept complici și parteneri tăcuți ai genocidului. Același lucru este valabil și azi.

Războiul este urât. El devine moral prin ținta pe care o combate și nu prin modul în care realizează acest lucru. Daca purtăm un război pentru a împiedica o crimă în masă, datoria noastră morală este să-l câstigăm cât mai repede posibil, și nu de a avea scrupule cu tot dinadinsul.

Tentativa noastră de a raționaliza aspectele urâte în utilizarea unei drone, care îi ia în vizor pe teroriști, fără a provoca victime colaterale, este o ficțiune juridică. Civilii mor sub loviturile dronelor ca în orice altă formă a atacului. A crede că putem avea parte de prăjitura noastră morală și a o mânca, este același lucru cu a reuși să-i convingi pe alții că orice alt tip de război este imoral.

Dacă am fi încercat să câștigăm al Doilea Război Mondial cât mai curat posibil, prețul moralei noastre ar fi fost plătit de proprii noștri soldați, precum și de nenumăratele victime ale Germaniei naziste și ale Japoniei imperiale.

Avem un exemplu înfricoșător în modul în care civilii afgani și soldații americani au plătit prețul satisfacerii moralității lui Obama.

Așa cum am scris în cartea “Marea Trădare”, numărul de victime în rândul civililor afgani, cauzate involuntar de către forțele americane, a scăzut între 2009 și 2011, dar pierderile civile cauzate de talibani n-au încetat să crească. 2009 a fost anul cel mai ucigător pentru civilii afgani, cu peste 2400 de morți…dintre care două treimi aparțin direct talibanilor. Deși procentul victimelor cauzate de forțele americane a scăzut cu 28%, procentul cauzat de talibani a crescut cu 40%, ca urmare a reținerii americanilor în luptă. Aceasta se potrivește cu creșterea numărului de morți în rândurile soldaților NATO, care a crescut de la 295 la 520.

“În 2011, forțele ISAF au fost responsabile pentru doar 14,2% dintre decesele civililor afgani, în timp ce talibanii au fost responsabili pentru restul de 79,8%.”

Soldații americani au ucis mai puțini civili afgani, dar mult mai mulți civili afgani au murit! Regulile confruntării au permis talibanilor să câștige, ceea ce a însemnat că au fost capabili să omoare mai mulți civili. În loc de a-i ajuta pe civilii afgani, americanii au cauzat moartea unui număr mai mare dintre ei. Abordarea morală a războiului de către Obama a fost ceea ce înțelepții evrei au numit “justiția demenților”.

Această problemă a devenit și mai stringentă în momentul în care Statele Unite s-au văzut puse în fața genocidului comis de Statul Islamic, în Irak și Siria. Pentru a opri Statul Islamic, americanii trebuie să facă ceea ce au refuzat să facă în fața talibanilor. Trebuie să-i lovească, și să-i lovească tare!

A fost o vreme când Statul Islamic ar fi putut fi învins cu ajutorul loviturilor dronelor. Dar Obama a jucat aceste “momente de aur” la golf. Atacurile chirurgicale nu mai pot opri Statul Islamic. Acum, numai o forță decisivă o poate face.

Casa Albă este suficient de panicată pentru a relaxa regulile privind “certitudinea cvasi-totală”, permițând astfel o mai mare libertate de acțiune contra Statului Islamic, dar nu este de ajuns. Statul Islamic nu este un grup de teroriști care se ascunde în grote. El funcționează ca o armată. El susține forțele sale într-o ofensivă constantă. Este ceea ce are în comun cu Germania nazistă și Japonia imperială, care conduceau structuri economice și militare mai fragile, tributare unui flux constant de noi cuceriri.

Pentru a bloca ofensiva Statului Islamic este nevoie de hotărârea corectă care să permită ori punerea cizmelor pe pământ, ori acceptarea de pierderi grele în rândurile civililor. Alegerea se face, încă odată, între “Șoc și groază” sau ani de ocupație. Am făcut alegerea greșită în trecut. Trebuie să fim pregătiți pentru a o face pe cea dreaptă acum.

Putem sfărâma Statul Islamic dacă suntem gata a îndepărta piedicile din lanțul de comandă și a ne deplasa mai repede decât inamicul. Ceea ce ne stă în drum este cel mai rău lucru din lume: o procedură de aprobare a atacurilor contra Statului Islamic, ca și cum ar fi vorba de un inamic convențional, combinată cu atacuri secundare mai bine adaptate tipurilor de inamicii teroriști pe care îi combatem de mai bine de un deceniu.

Inamicul nostru este mobil și ingenios. Ne cunoaște tacticile și limitele. Poporul nostru trebuie să fie liber să ia măsuri imediate și semnificative pe teren, în loc să se bazeze pe un proces care a devenit prea lent și rigid sub ritmul birocratic al “războiului dronelor”.

Amânările lui Obama au închis ușa oportunităților de salvare ale ostaticilor americani deținuti de Statul Islamic. Înțelegerea punctelor care au însoțit ansamblul deciziilor sale militare a devenit total irealizabilă în momentul confruntării cu grupări care au învățat să se adapteze și să răspundă rapid. Dacă razboiul contra Statului Islamic va continua să fie gestionat de Casa Albă, trecut prin “filtrul” consilierilor și al sondajelor, atunci războiul va fi pierdut.

Pe câmpul de luptă trebuie să fim pregătiți să acceptăm că dacă vom utiliza pe scară largă bombardamente împotriva unui grup militar care folosește civilii ca scuturi umane, va exista un număr mare de victime în rândul civililor. Dar acest număr va fi mult mai mic decât cel pe care Statul Islamic îl va lăsa pe teren dacă războiul va continua în regiune.

Lecția care trebuie învățată din experiența Afganistanului, este că ezitările cauzate de numărul de victime civile potențiale sfârșesc prin a costa mai multe vieți civile.

A pune capăt unui război necesită utilizarea forței decisive. Alternativa este mizerabila situație a Israelului, care schilodește Hamasul suficient pentru a câștiga timp, dar nu destul pentru a împiedica un nou război, doi ani mai târziu.

A-i cruța pe teroriști pentru a-i salva pe civili este periculos din punct de vedere moral și practic. Teroriștii ucid civili. A-i cruța pe teroriști înseamnă că mai mulți civili vor fi asasinați.

Pe 10 octombrie 2001, Clinton a spus că l-ar fi putut ucide pe Osama Bin Laden în provincia Kandahar, dacă nu ar fi ținut cont de daunele colaterale. Din cauza inacțiunii sale, 3000 de cetățeni ai Statelor Unite au murit și numeroși civili au fost uciși în Afganistan. În încercarea de a evita 300 de victime civile, el a provocat de fapt de zece ori și apoi de o sută de ori mai multe victime în rândul civililor.

Nu ne putem permite să-i dăm lecții de morală lui Clinton, care a sacrificat World Trade Center pentru a proteja Kandahar-ul, care mai târziu a fost bombardat oricum. Putem fie să învățăm din lecțiile Afganistanului, fie să continuăm a pierde viețile a mii de americani în niște războaie fără sfârșit.”

One comment

  1. In acest context situatia Israelului este si mai iesita din comun si a fost pusa in evidenta inca o data de recentul razboi cu organizatia terorista Hamas care guverneaza de facto in Gaza.

    Folosesc prilejul ca sa subliniez cateva lucruri deloc neimportante, as putea spune singulare.

    Cateva fapte foarte pe scurt, evident pentru cine nu urmareste evenimentele.
    Hamasul, organizatie similara ca ideologie cu Al Qaida, Fratia Musulmana (din care se trage) si insusi ISIS (Daesh, „statul islamic aflat in mars) este angajat prin statutul sau sa faca tot posibilul pentru a nimici Israelul si reitereaza la intervale scurte acest angajament. Desigur ca nu are forta s-o faca, dar incearca sa produca atat cat poate prejudicii Israelului prin izbucniri de violenta periodice. Acestea au si scopul de a mentine lupta antiisraeliana in atentia lumii, de a atrage fonduri fabuloase (care merg la inarmare) dupa fiecare repriza de lupta si de a mobiliza larga ostilitate a opiniei publice impotriva Israelului.

    Aproape toate structurile militare ale Hamasului au fost si sunt plasate in zonele cele mai populate ale Gazei (si asa densa) cu urmatoarele scopuri in caz de conflict:
    1. Sa produca dificultati armatei israeliene in atacarea lor, inclusiv renuntarea de a le ataca in anumite conditii. Se stie ca IDF acorda o atentie cu totul exagerata feririi populatiei neangajate de lovituri, folosindu-se prevenirea populatiei inaintea atacurilor inclusiv telefoane, mesaje, fluturasi, chiar si cu pretul afectarii eficienei atacurilor.
    2. Sa duca la cat mai multe victime civile in randul propriilor cetateni (ati citit bine) pentru ca ulterior prea smerita conducere palestiniana sa se poata plange in gura mare la ONU si la tribunale internationale.

    In decursul luptelor din recentul razboi (dar nu pentru prima data), Hamasul A OBLIGAT, atat cat a putut sa impuna, ca populatia sa ramana pe loc in timpul replicilor israeliene, ceeace a dus la un numar ridicat de victime civile. Dintre cei cca 2000 de gazani ucisi in operatiunile militare, circa 1000 au fost civili. Acestea sunt cifrele reale si nu cele ale propagendei arabe.
    Daca scopul pe plan extern a fost utilizarea mortilor pentru a reclama si a cere condamnari, scopul intern a fost invers. Datorita foarte adancii fanatizari a populatiei din Gaza, mortii civili sunt un obiect de cult. Este vorba de un real cult al mortii, care cere sa fie cat mai multi „shahizi” (martiri), nu conteaza daca militanti sau civili, ca sa se poata mandri ca au mai varsat din nou tone de sange in drumul spre „strivirea dusmanului sionist”. Conducerea Hamas a incurajat pe cat a putut marirea numarului de victime, atat prin scuturile vii cu zeci si sute de oameni mobilizati in locurile sensibile, cat si prin lansarea rachetelor asupra Israelului din perimetrul scolilor, curtile moscheilor, din curtile caselor si tot asa.
    Cinismul conducerii hamasiste si a „autoritatii palestiniene” a mers deci pana la capat, facand tot posibilul sa maximizeze numarul de victime proprii si plangandu-se apoi de „crimele de razboi” israeliene. Asta in timp ce au lansat cca 3500 de rachete direct asupra populatiei israeliene care a beneficiat insa de scutul antiracheta „Cupola de Fier”.
    Nu vreau sa intru in amanuntele strategic-politice ale acestui razboi, dar cert este ca grelele presiuni din culise exercitate de americani au determinat ca pana la urma Israelul sa nu mearga pana la capat, adica la zdrobirea totala a Hamasului.

    In Orientul Apropiat au loc de cativa ani confruntari sangeroase continue incepute cu acea „primavara araba”, asa cum au fost denumite dintr-un avant de imbecilitate primele violente ale prezentelor razboaie si rasturnari. Numai in Siria au murit cca un sfert de milion de oameni, atat de mana dictatorului de la Damasc, care a folosit si arma chimica, cat si de mana organizatiilor rebele de tot felul, cea mai sangeroasa fiind Daesh (ISIS, califatul islamic). Multe zeci de mii au murit si continua sa moara in Irak in acelasi razboi in fond. Sa nu uitam de dezastrul din Libia, si ea un stat deja descompus, de macelurile continui din Nigeria si Sudan, de sangeroasele „revolutii” din Egipt si Tunisia si lista are cu ce sa continue. Cifrele totale ale victimelor poate ca au depasit jumatatea de milion, in apreciere foarte modesta.
    In tot acest lant abominabil, nimeni, dar absolut nimeni nu a initiat aducerea vreunei parti la tribunalul pentru crime de razboi. Pana si evidenta folosire de catre Assad a armelor chimice, cu mii de victime, a ramas ca si cum n-ar fi fost nimic. Se pare ca nu intereseaza pe nimeni din acest punct de vedere.

    Nu e oare ciudat ca in toata aceasta nebunie, numai Israelului i se cere socoteala, de fiecare data cand isi apara existenta?
    Pentru mine nu e ciudat, e limpede si am afirmat-o nu o data si nu sunt singurul. Cauza o constituie existenta unei largi opinii antiisraeliene in lume LA TOATE NIVELELE. De fapt asta e cauza intermediara. Cea primara este acelasi antisemitism din totdeauna, care a transformat in mod firesc si statul evreilor in obiectul sau.
    Arabii, care de 66 de ani nu reusesc sa invinga militar Israelul, apeleaza la aceasta otrava multiseculara pentru a mobiliza lumea sa-i ajute. Nu printr-o „cruciada/semiluniada”, ci prin legarea mainilor Israelului in asa fel incat orice actiune a sa de aparare sa fie considerata nelegitima pentru ca produce si victime civile. Nu au desigur nicio importanta grozaviile din restul lumii, inclusiv cele comise de arabi in fiecare zi, important e ca mainile Israelului sa fie legate la spate, astfel incat ca „lupta dreapta a poporului palestinian” sa poata izbandi.
    Credeti ca in lume ii pasa cuiva cu adevarat de inventatul „popor palestinian”? Nu pasa nimanui mai mult decat de africanii macelariti, de crestinii macelariti Siria-Irak (doua state practic descompuse), de sutele de mii din statistica razboaielor, de miile de decapitati. Dar de indata ce pe ecran apare numele Israel, o monstruoasa „constiinta umanitara” se trezeste din somn.

    De aceea situatia strategica a Israelului in confruntarea cu cei angajati sa-l distruga poate fi denumita pe drept „mizerabila”.
    Strategii ticalosiei arabe nu tin seama insa de un amanunt: ca israelienii isi vor apara existenta in orice situatie, indiferent de huiduiala internationala si de victimele colaterale.
    Ei vor prefera in orice caz apararea existentei lor statale si fizice cu orice pret, laudelor lumii perverse daca si-ar oferi gatul la taiat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: