Monica Macovei, soldatul care n-a aflat că s-a încheiat pacea

5434012-mediafax-foto-andreea-alexandru

Are dreptate domnu’ Tapalagă: “candidatura Monicăi Macovei este o eroare”! Nu, nu actorul Ștefan Tapalagă, să-i fie țărâna ușoară!, ci ziaristul Tapalagă, să-l țină Ăl de Sus sănătos! De ce? Că le zice bine, d-aia! I-auzi: “Fără structuri de partid în teritoriu, fără talent și fără harismă politică, Macovei va lua un scor modest.” Cine-l contrazice, habar n-are de politică! Nici eu n-am, dar nu-l contrazic că mă ajută feelingu’ să mă uit în jur, în ochii realității, la ce scriu și fac domnu’ Tapalagă și alții asemenea lui, și d-aia îi împărtășesc părerea.

Cinste, curaj, caracter, coloană vertebrală, rezultate obținute – vax! Astea-s bune pentru “adulatorii de bună credință dar mult prea euforici”. Rețineți: nu suporteri, nu simpatizanți, ci …”adulatori”; adică cum e mai rău. Pentru că numai ăștia te pot împinge să faci ultimul pas și să cazi “într-un soi de senilitate politică agravată de credința în propriul destin mesianic” – scrie domnu’ Tapalagă. Și dacă faci pasul ăsta, cum l-a făcut Monica Macovei, chiar că nu mai ai nici o șansă să obții voturile celor cu capu’ pe umeri, celor înclinați spre reflecție, celor cu picioarele inteligent înfipte în glia țării, adică a celor care compun, majoritar, electoratul românesc.

Da, domnu’ Tapalagă zice și de “campania lipsită de inspirație”, și de “Mandela”, și de, vai mama lor!,  “filmulețele de campanie”. Asta pe lângă faptul că Macovei, că nu-mi mai vine să-i mai zic Monica, “a forțat până la absurd mâna partidului”. Astfel că singura cale onorabilă de ieșire din “jocul asta dublu” – zice noul cuirasat al presei românești, vechiul, CTP-ul, fiind de mult andocat – este ca Macovei să nu mai riște atât, și să-și dea demisia din partid.

Și într-o țară în care oamenii au înlocuit de mult “frica de Dumnezeu”, cu “frica de Partid” și “frica de structurile din teritoriu”, îndrăgostindu-se în schimb de “talentul” și “harisma politică”, în timp ce salivează condiționați atunci când privesc, lustruindu-și telecomenzile, filmulețele de campanie bine făcute, ăsta-i cel mai bun sfat posibil.

Mai ales că Monica Macovei nu trebuia să riște de la bun început, din ’90. Atunci s-a apucat “cascadoarea” asta să-i elibereze pe cei săltați de “mineri” de pe străzi, asta în timp ce toți colegii ei – procurorii ăia “necomuniști” – acuzau pe rupte. După aia, iar a riscat, cerându-i, de una singură, demisia Procurorului General, Nicolae Cochinescu. Ba mai mult, dependentă de risc și adrenalină, s-a luat în bețe cu toată mafia, de la Tăriceanu și Patriciu, până la varanul Voiculescu. Acum, iar riscă! Fără “aparat” și fără “structuri în teritoriu”! Ca un acrobat fără plasă de siguranță! De una singură, ca atunci la Chișinău, imediat după alegeri, când trebuia să iasă Vladimir Voronin, și când “observatorii de la UE” se apucaseră să măsluiască rezultatele votului. A riscat și i-a oprit! Fără talent și fără harismă! Da, riscă din nou! Nu-i sănătoasă la cap! E ca soldatul ăla care n-a aflat că razboiul s-a terminat și continuă să lupte în timp ce toți ceilalți sărbătoresc pacea.

Asa că,  are dreptate domnu’ Tapalagă și alții ca el, când o îndeamnă cu profesionalism să nu mai joace dublu, să-și dea demisia din parlamentul european, din PDL, și de pe unde o mai fi, n-ar mai fi! Într-o țară cu politicieni albi, nepătați, puri, oameni echilibrați, de la firu’ ierbii, cu nimb dar fără nimic mesianic, adevărate repere morale pentru noi toți, Monica Macovei pare a fi, dacă asculți glasul celor care se pricep, un dalmațian care s-a repezit la ciolan fără să-i pese că se face de râs.

Numai că nu ține! Nu poate păcăli pe nimeni, mai ales pe noi, ăștia analitic-vigilenți si reflexiv- demolatori, așa că să lase „destinul mesianic”, să lase jocul dublu, ce s-o mai lungim: să ne lase! Nu ne merită! Noi vrem oameni cu „aparat” în spatele lor, cu structuri de partid în sânge, cu potemkiniade meseriaș făcute, cu talent și harismă între 20 și 40% cel puțin, în sondaje. Asta vrem, asta ni se va da, și de asta nu ne vom sătura, jurăm, niciodată!

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18007879-cursa-pentru-cotroceni-evaluarea-etapa-candidatilor-ponta-udrea-iohannis-macovei.htm

4 comentarii

  1. Bogdan, sper ca nu te-a surprins Tapalaga.

    1. 🙂 Nu m-a surprins. Surpriza ar fi fost, daca ar fi gresit pt. prima oara; n-as fi zis nimic, mai greseste omul. Numai ca nu-i prima oara. Trist este ca nu-i singurul. Am vazut si oameni de dreapta respectabili, care intorcand spatele dusmanului, pun mana pe arma si trag echilibrati si echidistanti in singurul om cu adevarat respectabil din tabara lor. Au pierdut toate bataliile, mai e doar una si pierd si razboiul, si in loc sa devina barem acum luptatori se complac in a fi, in continuare, doar niste latrai intelectuali.

  2. Tapalaga, „noul cui_rasat al presei romanesti”,
    nu poate inghiti galusca cind cu „vinderea Justitiei de catre dictator”, îi sta in git, si acum adauga tot felul de salate pentru a-si indulci digestia.
    Doamne, cum se mai fac unii oameni neoameni 😛

    1. „noul cui_rasat” – imi place 🙂 Aveti dreptate cu avatarul lui Tapalaga, culmea este ca isi inchipuie ca va trece neobservat. Din pacate sunt oameni de calibru care nu sunt de acord cu el, dar pt. ca ii sunt prieteni nu i-o spun in fata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: