Camera Lorzilor și Vaticanul, împotriva barbariei

CARREFOUR ISLAM

În Franța, “Operațiunea Ramadan” a ieșit victorioasă. Inițiatorul ei, editura libaneză Albouraq, a vrut să demonstreze că literatura islamistă și jihadistă poate fi vânduta peste tot, inclusiv în marile super-marketuri franceze. A reușit! Cartea “Calea Musulmanului” – o exegeză a Coranului și a vieții profetului Mohamed -, scrisă de șeicul salafist algerian, Abu Bakr Al-Jazairi, a devenit bestseller. Lucru normal, din moment ce autorul cheamă în paginile ei la jihad contra “ereticilor”.

Nimic nemaivăzut sau ieșit din comun, decât poate la Rabat, Alger sau Cairo – acolo unde literatura jihadistă și fundamentalist islamică este interzisă. Nu și la Paris, Londra sau Berlin. Aici, fiind democrație, librăriile specializate au rafturile pline cu cărți, broșuri, reviste, pliante și casete video, oferind astfel numeroșilor cititori tot ce își doresc pentru a-și potoli setea de cunoaștere și foamea de jihad. Așa se explică de ce, marocanii sau egiptenii nu se pot lăuda, ca francezii, că au trimis la jihad în Siria și Irak între 1000 și 2000 de luptători fanatici. Așa se explică de ce, profesionistii serviciilor de informații au rămas siderați  atunci când au vizionat filmele produse de “studiourile” siriene, Jabhat Al-Nosra și ISIS, și au auzit cum indicațiile despre felul în care trebuie tăiat corect un cap de creștin, sunt date în cel mai neaoș grai francez sau german. Asta a fost la început, acum s-au obișnuit!

Vorbind despre conținutul cărții “Calea Musulmanului”, domnul Abdallah Zekri a spus revoltat: “Sunt cuvinte pe care le condamn cu toată convingerea. Aceste pasaje cheamă la război, la ură și la teroare.” Abdallah Zekri nu este ministru de interne în Franța – este doar un musulman pios, președinte al “Observatorului contra islamofobiei”.

http://www.leparisien.fr/informations/ces-phrases-sur-le-jihad-heurtent-le-lecteur-30-07-2014-4036045.php

Jihadul are drept scop să-i învingă și să-i stârpească pe necredincioși, pe inamicii islamului și ai comunității musulmane. Este o datorie pe care credincioșii sunt obligați să o îndeplinească. Asta s-a întâmplat în Siria, și se întâmplă acum în Irak, chiar dacă așa zișii “necredincioși” nu sunt inamicii nimănui. Dar: “Nu este un delict să chemi la Jihad”, a spus Bernard Cazeneuve, închizându-i gura lui Abdallah Zekri! Nu, Bernard Cazeneuve nu este un imam salafist. Este ministrul de interne al Franței! Exact același Cazeneuve care a declarat că dacă nu era ministru se alătura manifestațiilor pro-Palestina și pro-Hamas! Cine crede că Tâmpenia și-a deșertat sacul numai în Piața Victoriei, se înșeală amarnic.

Italia  – “salvamarul” Uniunii Europene – a alocat 120 de milioane euro, la începutul anului, pentru a finanța operațiunea “Mare Nostrum”. Aceasta avea ca scop traversarea imigranților clandestini, în condiții de siguranță, din Africa, peste Marea Mediterană, în Italia. Se urmărea astfel salvarea, în cursul anului 2014, a 30000 de clandestini. Reușită deplină: până în iulie fuseseră salvați 117000: somalezi, etiopieni, eritreeni, libieni, sudanezi! Costuri triple! Dar nu te uiți la bani, atunci când este vorba să sprijini invazia propriei țări și a continentului european. Hotărât să-și aducă aportul la prăbușirea civilizației italiene, guvernul de la Roma a decis de curând alocarea unei sume suplimentare de 700 milioane euro, pentru a crea centre de cazare pentru clandestini în fiecare regiune a Italiei!

http://www.lesechos.fr/monde/europe/0203706012553-immigration-litalie-apelle-de-nouveau-leurope-a-laide-1033439.php

lampedusa_1373352613_540x540

Vaticanul este mulțumit, deși cei salvați nu sunt creștini, ci musulmani. Papa Francisc s-a deplasat anul trecut pe insula Lampedusa, pentru a arunca pe valuri o coroană de crizanteme în culorile Vaticanului, și “a plange” moartea imigranților africani, care și-au găsit sfârșitul “în căutarea unei vieți mai bune”. Sfântul Părinte a ținut o predică în memoria clandestinilor, și a condamnat indiferența comunității europene, cerând țărilor de primire să asigure protecția și să le garanteze drepturile imigranților africani. Vizionar, gândindu-se nu numai la bunăstarea viitorilor cetățeni europeni, dar și la sufletul acestora, Vaticanul și-a adus o contribuție majoră la construirea și inaugurarea marelui centru islamist wahhabit de la Viena. Ideea și banii i-au aparținut regelui saudit Abdallah Ben Abdelaziz, dar Vaticanul este “organismul observator și fondator”. Sunt sigur că, deși trec prin momente deosebit de grele, creștinii irakieni și sirieni simt totuși o mare mulțumire sufletească.

http://inliniedreapta.net/papa-francisc-indeamna-la-deschidere-spre-islam/

Marea Britanie o duce mai bine: are deja 85 de tribunale Șharia și 1900 de moschei. Are, de anul acesta, în programa de învățământ a școlilor britanice și un curs obligatoriu de istorie a islamului, și are monoliții de la Stonehenge – unul din puţinele locuri sau lucruri din insulă pe care nu scrie încă “FLY EMIRATES”. Și mai are un guvern…conservator. Nu, nu e vorba de acel “conservatorism clasic” – ala cu păstrarea valorilor, a identității naționale etc. – ci de unul populist, soft-progresist, dar englezii, ca și românii, nu mai aleg de mult între bine și rău, ci între rau și mai puțin rău. Cu Cameron e mai bine decât cu laburiștii! Măcar, dacă nu face nimic bun, are și momente când se uită la poza lui Churchill și după aia vorbește bine: “Jihadiștii Statului Islamic din Siria și Irak reprezintă o amenințare directă pentru Regatul Unit, care trebuie să-și folosească toate capacitățile militare pentru a le stopa înaintarea”. Ce v-am spus: Churchill! Își revine însă brusc și vorbește ca Kimberley Garner: “Recunosc că noi trebuie să evităm să trimitem trupe pentru a lupta sau în scopul de a ocupa”.

rigby2-469316

Oricum, importantă rămâne ingrijorarea lui: cetățenii britanici ar putea fi atacați pe străzi de jihadiști. Guvernul britanic este pregătit și poate face față unor astfel de evenimente neplăcute. A dovedit-o atunci când islamistul Michael Adebolajo l-a ciopârțit și decapitat pe soldatul Lee Rigby, pe una din străzile Londrei. Atunci, autoritățile britanice au acționat în forță si au arestat o pensionară de 85 de ani, care le-a cerut musulmanilor din fața unei moschei londoneze să se care acasă, în țările lor. Din păcate pentru ea, l-a prins pe Winston Churchill.

http://www.kentonline.co.uk/medway/news/friday-prayers-patrol-1128/

Paul Bourget spunea în 1910: “Patru stavile ne separă de barbarie: Marele Stat Major german, Camera Lorzilor din Anglia, Academia Franceză și Vaticanul.”

Camera Lorzilor a ajuns o butaforie; nu și Camera Comunelor. Sunt sigur că nu mai există armată germană, dar cu siguranță există un Mare Stat Major. Academia Franceză e la locul ei, dar nu mai înseamnă nimic pentru un sfert din populația Franței, care provine din imigrație. Sunt optimist. „Vaticanul?” Vaticanul…ca și Camera Lorzilor! „Și barbaria?” Ea a sosit déjà.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: