Cum pot să ajungă mafioții eroi

falcone

Judecătorul Giovanni Falcone, o figură legendară a justiției italiene, a făcut parte în anii ’80 din vestitul Grup Antimafia creat de cunoscutul magistrat italian Rocco Chinnici, care a fost asasinat de către mafie în 1983. El este cel care a muncit timp de 10 ani împreună cu colaboratorii săi fără să facă vreo arestare, dar adunând un volum uriaș de probe împotriva Mafiei. El este cel care l-a convins pe cunoscutul naș mafiot, Tommaso Buscetta, să depună mărturie în celebrul proces desfășurat la Palermo, în urma căruia 500 de mafioți au fost condamnați la închisoare.

atentat-3

A devenit celebru în Italia și în întreaga lume, dar și-a atras dușmănia Mafiei, care nu l-a iertat. La șase ani de la proces, mafioții au ascuns sub un pod de pe autostrada ce făcea legătura între aeroportul internațional din Palermo și capitala Siciliei, o încărcătură explozibilă de 350 kilograme TNT. Uriașa bombă a fost detonată pe 23 mai 1992, exact în momentul când peste pod a trecut mașina în care se afla Giovanni Falcone, soția sa, și trei carabinieri din garda personală. Pe o distanță mare totul a fost spulberat, iar cei cinci pasageri ai mașinii și-au găsit moartea.

A fost picătura care a umplut paharul. Câteva milioane de italieni au ieșit în stradă pentru a protesta contra uciderii eroului anti-mafia, a cere pedepsirea asasinilor și a-și arăta sprijinul pentru justiția italiană care, în ciuda presiunilor politice, continua lupta contra flagelului ce afecta Italia.

falcone-asasinat

Dan Voiculescu a fost în anii ’80, directorul firmei româno-cipriote Crescent. Conform experților canadieni – angajați în 1990 de către guvernul României să dea de urma conturilor lui Ceaușescu – firma de comerț exterior Crescent a fost în realitate firma lui Nicolae Ceaușescu. Prin ea, vestita firmă de comerț exterior a Securității – ICE Dunărea – derula, în 1988, 66,98% din exportul său și integral exportul de ciment al României. Experții canadieni au recomandat în 1990, pe baza probelor strânse, arestarea lui Dan Voiculescu.

După ’90, fostul director s-a transformat, treptat, în oligarh, înființând un partid de 1%, și un trust media cu acoperire și influență naționale. La Grivco, în biroul lui, s-a hotărât de multe ori pe ce muzică trebuie să joace politicienii și politica românească. În 2007, “Comisia Voiculescu” a reușit prima suspendare a unui președinte în funcție, din istoria post-decembristă.

A devenit celebru în întreaga Românie, și nu numai. Doar cațiva mai vorbeau de țeapa pe care a tras-o Statului român în octombrie 1989, când Crescent a trimis în Statele Unite 8 nave încărcate cu oțel, tablă și țevi, dar banii pe valoroasa încărcătură nu au mai ajuns niciodată în buzunarul spart al statului. Numai că, pentru o altă țeapă – de 60 milioane euro – dată aceleași victime, cu care de altfel era bun prieten, a intrat în vizorul DNA-ului – un fel de grup anti-mafia românesc. Și acesta și-a făcut datoria. În final, Justiția l-a condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Dan Voiculescu s-a dus acolo unde ar fi trebuit să fie demult: în pușcărie.

miting-antena-3

A fost picătura care a umplut paharul. Câteva mii de români – având în fruntea lor ziariști celebri, politicieni cunoscuți și personalități de marcă ale vieții culturale românești – au ieșit în stradă pentru a condamna actul de justiție, a cere plecarea șefului statului, și a-și arăta sprijinul pentru infractorul condamnat. Transformat în deținut politic, acesta își va continua în scurtul timp petrecut în spatele gratiilor, lupta începută cu mulți ani în urmă, pentru asanarea morală a societății și politicii românești; de atunci de când partidul său se numea PUR!

plimbarea-de-a-cotroceni-ora-18-cand-oamenii-devin-liberi

Unii ar putea spune că italienii sunt altfel decât românii, ba chiar că le-ar fi superiori la “capitolul morală”. Ar greși. Italienii sunt la fel ca noi, numai Mafia este altfel – mai proastă. Dacă își făcea de la bun început partid și trust de presă, nu ajungea să pățească ce-a pățit. Și chiar dacă se întâmpla asta, mafioții ar fi fost considerați niște eroi. Ca în România.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: