Argentina a falimentat, dar nu și Kirchneristas

barbie-e-presedinte-in-argentina-se-aranjeaza-pana-intarzie-la-intalniri-si-nu-poarta-de-doua-ori-aceiasi_1

Aflăm de pe HotNews.ro, de la S.P., că Argentina a falimentat! Un lucru dealtfel normal, ne asigură “Inițialele”, pentru că mai toate statele lumii au dat faliment; „doar că memoria omului e scurtă” – observă tot ele. Și pentru a ne convinge, este afișat și un tabel cu 14 state, unde nu figurează însă Argentina cu toate că a mai dat faliment și în 2001! De ce a ajuns în situația asta? Aflăm cauza: s-a împrumutat de la fonduri de risc străine și acestea îi cer acum falimentul. De ce s-a împrumutat, de ce a vândut „hârtii fără valoare”, nu ni se mai spune. Doar asta trebuie să reținem, atât e important: numele „cămătarilor”. Bineînțeles, americani! Suntem atenționati că ăștia operează și la noi, așa că indiferent cât de puternică este economia românească, cât de tare „duduie” ea, Hot News, sau „Inițialele”, sau Dan Popa de pe blogul Hymerion, ne avertizează încă din titlu: „Pe termen lung nu contează pentru că vom fi morți cu toții”!

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-17786903-argentina-falimentat-termen-scurt-groaznic-termen-lung-nu-conteaza-pentru-vom-morti-totii.htm

Despre Nestor Kirchner, care a preluat funcția de președinte al Argentinei în 2003, când economia țării era deja în curs de normalizare, nu ni se spune nimic. Cum tot nimic nu ni se spune despre „inițiativele economice” ale socialistului radical (scuze, peronistului radical) bun prieten cu Hugo Chavez. Nestor Kirchner a extins controlul statului asupra economiei, a inființat agenții guvernamentale noi și a naționalizat atât companii importante cât și fondul privat de pensii; a înghețat prețul de vânzare al gazelor naturale, lucru ce a descurajat investițiile în explorare, iar autoritățile de reglementare, independente anterior, au fost deposedate de orice putere. Totul a fost pus sub control: guvernul stabilea până și prețul la utilități. De biata economie de piață argentiniană se alegea treptat praful!

Kirchner și aparatul lui și-au folosit puterea pentru a hărțui companiile și grupurile economice pe care le considerau ostile, în timp ce-și favorizau aliații si susținătorii. Aceștia, supranumiți și „kirchneristas”, au  fost cei care  au prosperat datorită contactelor politice. Principiul „capitalism pentru prieteni, socialism pentru ceilalți” a fost aplicat cu sfințenie. Fermierii, care au contribuit din plin la redresarea economică a Argentinei, au fost atacați primii, prețul la carnea de vită fiind coborât artificial prin taxarea excesivă a exporturilor. Exportul produselor de fermă era acum la discreția guvernului. Sistemul judiciar și Banca Centrală au fost puse și ele sub controlul președintelui. Au fost hărțuite în permanență televiziunile și ziarele independente, precum și companiile străine.

Din 2007, această politică economică și socială a fost continuată de Cristina Fernández de Kirchner – soția și succesorul la președinție a domnului Kirchner. După Peron, a urmat Evita Peron. Și în timp ce nivelul de trai scădea, creștea inflația și odată cu ea, văzând cu ochii, uriașa avere a soților Kirchner. A fost momentul cand liderii de sindicat – susținătorii Kirchner-ilor – au cerut majorări salariale de 25% pentru a compensa inflația. Corupția s-a extins și ea devenind endemică. Capitalismul privat de stat, adica noul model economic socialist, își arăta fața.

Doamna Cristina Kirchner s-a prăbușit în sondaje. Super – fashionista peronistă și-a continuat însă voiajele în jurul lumii, punând în umbră prin eleganță și sex-appeal trista realitate argentiniană. Criza economică a lovit în plin, dar în timp ce țările cu o economie de piață reală s-au îmbolnăvit doar de gripă (de care s-au vindecat pe parcurs), economia socialistă argentiniană a fost atinsă de un cancer galopant. Și după ce „s-a tratat” cu împrumuturi de la „cămătari”, și a vândut „hărtii fără valoare” a sucombat, iar! Așa cum era și normal.

„Inițialele” de pe Hot News acuză „fondurile de risc” de falimentul Argentinei. Vinovat este cel care a împrumutat și nu cel care și-a bătut joc de banii împrumutați. Vinovați sunt „cămătarii” imperialiști – cei care au tupeul să-și ceară banii înapoi! Socialiștii de la Buenos Aires, sistemul corupt care a condus, din nou, Argentina la dezastru, nu! „Greciei i s-a dat un Trabant și i s-a cerut să restituie un Mercedes”! Socialism tembel sau patriotism argentinian? De data asta este exclusă a doua variantă!

Jean Francois Revel a analizat în cartea sa „Revirimentul Democrației”, cu mai bine de 20 de ani în urmă,  cauzele acestui fenomen atât de actual și azi. Câteva pasaje edificatoare împrăștie „ceața” difuzată de socialiștii noștri – „camuflajul retoric” cum îl numea Revel – cu scopul a ascunde adevăratele cauze ale falimentului argentinian.

 

“Libertatea economică presupune reunirea propietății particulare cu economia de piață și investițiile capitaliste. Nu poti să nu surâzi în fața reveriilor caraghioase vizând “economia socială de piață”, unde ultimii fachiri ai socialismului așteaptă mirajul miraculos al colectivismului cu piața, dar fără privatizare. Dar la fel de ferm trebuie respinsă și o altă versiune a dictaturii economice, una mai realistă și chiar reală: versiunea privatizării fără economie de piață. Altfel spus: capitalismul privat sprijinit de stat (a nu se confunda cu capitalismul de stat), acel capitalism privat și care face afaceri bune grație bunelor sale relații (remunerate) cu puterea politică, adica puterea care îl protejează în lupta cu concurența internă și străină. În aceasta formulă, îmbogățirea nu provine din inteligența economică, ci din buna înțelegere (complicitate) cu politicienii. Ea crește nu în funcție de capacitatea productivă a capitalismului, ci din vecinătatea complice cu puterea. Un amestec înveninat și care a otrăvit, între altele, America Latină…Capitalismul rentier ce se opune, vorba vine, sindicalismului – și el arondat de stat -, un sindicalism clientelar, ce refuză piața muncii tot așa cum patronii refuză piața produselor. Acest tip de societate suprapune bogăția extremă și sărăcia extremă mult mai mult decât o face economia de piața autentică. Aceasta tinde să regrupeze majoritatea populației în cuprinsul clasei mijlocii, situate în centrul societății.

E foarte greu să spargi puternica și sterilizanta conivență a unui sector public obez, a unui sindicalism mafiot și a etatismului privat. Lupta cu atât mai îndoielnică, cu cât etatismul privat are tendința de a se de-privatiza încetul cu încetul, fiindcă fiecare criză (din cele periodice) în care cade declanșează un nou val de naționalizări…Disparitățile existente în nivelul de trai al Americii Latine, bancrutele teribile ale finanțelor publice, inflația care dezorganizează viața cotidiană și sterilizează investițiile nu provin dintr-o subdezvoltare fundamentală. Toate acestea provin mai degrabă din sistemul risipitor a cărui origine este politica.

Nu era oare un abuz refuzarea controlului exercitat de FMI de-a lungul anilor ’80, când se pretindea deopotrivă suspendarea rambursării datoriilor și acordarea unor noi credite? Guvernele latino-americane devenisera experte în arta somării creditelor pentru noi împrumuturi, în numele misiunii sacre de ajutorare a lumii a treia, în paralel cu sfidarea oricărui drept de a verifica utilizarea acestor fonduri. Și totuși! “Nu putem să ne plătim datoriile înfometând poporul”, declara președintele Sarney, anunțând la televiziunea braziliană, la 20 februarie 1986, că Brazilia încetează să-și mai achite datoria externă. Nobile cuvinte! Numai că lumea vroia să știe pur și simplu dacă, nerambursate, fondurile aveau să ia într-adevăr calea către popor!

După falimentul din Mexic din 1982, Financial Times scria: “Mari personalități publice mexicane au jucat un rol de prim plan în exportul de dolari către conturi bancare elvețiene și pentru achiziționarea de bunuri imobiliare în Connecticut sau în California.” Dacă există o întrebare pe care trebuie să te ferești ca de un sacrilegiu s-o pui în țări precum Argentina, Brazilia sau Mexic, aceasta este: “De fapt ce-ați făcut cu banii pe care i-ați împrumutat în anii ’70 și ’80?”

E cam paradoxal să te plângi de mizerie, cum face Brazilia, când ești a opta putere economică a lumii, a treia de pe continentul american, după SUA și Canada (în unii ani înaintea Canadei), când ai exportat (în 1986) produse industriale de 23 miliarde de dolari și când ai o balanță excedentară de 10 miliarde dolari. Dar faptul că acest excedent al comerțului exterior trebuie să treacă integral la plata dobânzilor la creditele externe li se pare brazilienilor deplorabil – și inacceptabil. Dar atunci înseamnă că trebuie să căutăm cauzele unei atari absurdități. Și tocmai așa ceva refuză țările latino-americane, ce resping orice control din partea FMI inventând teoria “dependenței”… E mult mai practic să-l acuzi pe un străin atunci când ai nevoie de un vinovat. Or, adevăratul vinovat este sistemul politico-afacerist, sindicalo-corporatist și birocrato-etatist.

Daca există un loc în lume unde – după formula lui Bertrand de Jouvenel – “politicul este cauza economicului”, atunci acela este America Latină. Clasa conducătoare este mai mult funcționarizată decât capitalistă: ea exploatează capitalul, dar practică foarte puțin capitalismul. Sectorul public, pe cât de imens, pe atâta de deficitar, asigură funcționarilor supranumeroși salarii și forme de divertisment superioare mediei naționale. Octavio Paz a numit foarte bine acest sistem “patrimonial”: clasa politico-birocratică, inclusiv servitorii și clientela acesteia, administrează țara ca pe propriul patrimoniu. Beneficiarii sistemului patrimonial, în special intelectualii, foarte mulți aflați în această categorie, își plătesc slujba prin virulente discursuri de stânga. Camuflajul retoric deturnează înspre “imperialismul” străin criticile care, de fapt, ar trebui să vizeze guvernul. Și trebuie să recunoaștem că e nevoie de o elocvență robustă ca să poți stârni mânia unei vânzătoare de pepeni din Veracruz față de GATT sau de Banca de Conturi Internaționale: însă ce nu se poate realiza manevrând sentimentul patriotic?”

 „Revirimentul Democrației” – Jean Francois Revel, Editura Humanitas

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: