Iran: dreptul la biciuire, drept al femeii

1jg7rnl

Actrița iraniană Leila Hatami, membră a juriului Festivalului de la Cannes, și-a atras mânia autorităților religioase din țara sa. Asta pentru că în luna mai, la Cannes, nu l-a oprit pe domnul Giles Jacob să o sărute pe obraz. Acum, o mică parte din vină îi aparține și domnul Giles Jacob – președintele Festivalului – pentru că a crezut nu numai că gestul îi este permis, dar că el este și normal. Nu avea de unde să știe că potrivit legii islamice Șharia – intrată în vigoare dupa victoria revoluției din 1979 – în Iran o femeie nu poate avea niciun contact fizic cu un bărbat străin de familia ei. În schimb, doamna Hatami nu are nici o scuză.

O parte a mass-mediei iraniene a relatat șocantul fapt petrecut chiar în seara deschiderii celei de a 67-a ediții a Festivalului, iar Hossein Noushabadi – ministrul culturii – i-a avertizat pe cei care participă la astfel de evenimente internaționale că “credibilitatea și castitatea iranienelor” nu trebuie pătată.

Fără să țina cont că actrița este laureata Festivalului de la Berlin și a onorantului premiu Oscar, Asociația Studenților Hezbollah a cerut ca doamna Hatami să fie pedepsită, conform legii, cu lovituri de bici. În islam, odată pătate, castitatea femeii și onoarea barbatului cu biciul si cutitul se spală. Ca și în celelalte țări musulmane, povața: “Bate femeia de șapte ori pe zi. Dacă nu stii de ce, fii linistit, știe ea”, este la mare preț și în Iran. De data aceasta motivul era cunoscut, dar pentru că și-a cerut scuze, și mai ales datorită faimei, marea actriță iraniană a scăpat de biciuirea publică.

http://www.independent.co.uk/news/people/news/leila-hatami-apologises-for-cannes-kiss-after-angering-religious-authorities-9430907.html

Și actrița Marzieh Vafamehr a avut noroc.E bine să fi actriță în țara ayatollahilor! Pentru că a jucat într-un film ce evoca dificultățile pe care le întâmpină artiștii în republica islamică, a fost și ea “premiată”, dar de către justiție: un an de închisoare și 90 de lovituri de bici! Știe ea de ce! În mărinimia ei, în cele din urmă, Curtea iraniană de apel a eliberat-o din închisoare fără să-i mai aplice și corecția corporală.

65648504_sarah_rhodes

Când afli astfel de fapte, realizezi de ce în islam cuvântul care desemnează femeia – hormah – derivă din haram, care înseamnă “păcat”. Iar când mai știi și că iranienele au început să afișeze pe Facebook poze în care apar cu capul descoperit, nu poți să nu te gândesti că, poate, islamul are dreptate când le consideră pe femei trimisele lui Satan pe pământ.

Oricum, în cazul ăsta, la fel ca și în cazul lui Leila și Marzieh, e sigur că Satan și-a băgat coada. Și o face de-al dracu, numai ca să-și vâre “mesagerii” în belea și să semene vrajbă, pentru că în Iran dacă o femeie se arată în public fără hijab știe ce o așteaptă: 70 lovituri de bici și 60 de zile de închisoare. Acum, din cauza lor, și reprezentanții autorităților iraniene sunt nevoiți să intre pe Facebook, pentru a le depista, deși genul ăsta de socializare este ilegal în Iran. Și se mai minunează unii cum lucrează dracu’!

Musulmanii susțin, pe bună dreptate, că în islam femeile sunt egale cu bărbații ba, mai mult, că aici ele sunt mai respectate decât în lumea kuffar-ilor. Că este chiar așa, dovadă e tot Iranul, și asta de când a fost ales președinte, “liberalul” Hassan Rouhani.

Până la el, femeile din Iran puteau să fie și ziariste dacă o doreau, dar numai Rouhani a fost cel care le-a permis jurnalistelor iraniene să participe la o conferință de presă, la “înalt nivel”. Într-adevăr au stat pe jos, dar nu toți bărbații prezenți au avut loc pe scaune: unii au stat și în picioare.

BazKaeyIAAAmT36-500x392

Ținând cont de toate aceste realități, membri ONU – organizație fără de care lumea nu ar fi mai bună, ci mai rea – au ales în unanimitate Iranul în Consiliul pentru Drepturile Femeilor. Dacă Hitler ar fi fost ales într-o comisie  de protejare a evreilor, ar fi fost la fel – susțin cârcotașii, dar ONU, din nefericire, nu exista pe vremea aia.

Si pentru că Mauritania sclavagistă a fost aleasă vice-președinte al Consiliului pentru Drepturile Omului, cred că în islam atât sclavii cât și femeile sunt, în sfârșit, în siguranță. Cât despre iraniene, dreptul la bici le este garantat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: